Caseiro

Ma neg Eram pe cale sa inalbesc precum ingerii cand buza cu care suflu talcul zilelor stergea sfera cerului corp de pasari ce inca palpita. Eram pe cale de a iesi zburand in aripa

E foarte tarziu Stinge orasul si lasa acesta strada de cuvinte umbrite cu noptile sale de alfabeturi si muste pe acoperisuri o pisica si trosnitura umbrelor ce devora ultimele potroace

Rugaminte Lasati-ma sa intru acolo unde pasc furnicile din alte corpuri. Nu-mi inchideti portile unde mor fara durere si fara poezie fara ceas asezata in ultima banca a versurilor

Nu sunt eu Pentru ca marea a ramas putreda pe alt tarm, eu neconformata cu pleoapele-mi limitate la caldura si la verdele clar al unei insule, al unei sclipiri, aceste pene ce-au

Ziua de după Beloxi (celor ce încă au rămas în noaptea fără de sfîrşit) Se aud şoapte că nu mai există scapare Că nu mai sunt drumuri Şi