poem 2

________________________________________ Da, am iubit... nu mi s-a parut, Prin toate fazele Lunii iubirea-mi a trecut: \"Noua\" a fost candva, Iar lumea imi parea Mii de cristale de dor neancepute, Toate, la ale mele picioare asternute... A \"crescut\" in cuvinte nerostite; Aripi de inger visand ma purtau In orizonturi de simturi nevazute, De patimi nevandute, ce toate m-adorau... \"Plina\" a fost in apogeul vietii, in fiece zi ma nasteam si muream; Cu sufletu-mi curios in fibrele cetii, Dezlegam mistere si taine cunosteam... In \"descrestere\" insa sa fie a fost dat; Unul cate unul, visurile toate Ca baloanele de sapun s-au spart; Un neant ramase, sinistru ca o moarte... Tot ce am iubit eu a fost un esec, Astazi, sufletu-mi mi-e trist si sec... Nu stiu ce-a fost... nesansa ... nenoroc... Cine-mi va putea pune zambetul la loc, Iar golul din suflet cine-l va putea umple, Caci ma izbesc de suflete reci doar si de culpe...