carmen mihaela visalon

Gabriela,
De data aceasta, te contrazic. Nu este vorba de romantism. Eu nu am fost niciodata romantica. Sentimentala poate, protestatara, cu siguranta, Poezia asta este un protest, la adresa razboiului de orice fel:)

Tania,
O sa ma GANDESC daca nu pot sa scriu o replica la replica. Sunt cateva puncte nevralgice atinse de tine, si, mai devreme sau mai tarziu, o sa raspund la provocare. Cat despre asistenta reala pe care o acorzi insomniilor mele, spun doar: MULTUMESC!

Ionut,
Daca nu ma insel impartim aceeasi imagine. O sa intru pe pagina ta, ca sa-mi reimprospatez memoria, si sa vad de este vreo legatura, intre lilly a mea si poezia ta.
Cat despre culori, trebuie sa te contrazic. Lili Marleen,
nu poarta culorile lui Delacroix. Ea are o rochie neagra si lenjerie de dantela sangerie. Citeste commul lui Adrian.

Adrian,
Sa stii ca atunci cand am postat poezia am avut emotii. Mi-am dorit SA SE INTELAGA ca nu este un tribut platit ororii. Chiar daca, cantecul, rasunand la gramofon, in germana este CUMPLIT de dureros, totusi asta este limba in care trebuie auzit: doar imaginile de pe front,din lagare, din inchisori, ii pot face pe oameni sa opreasca razboiul de orice fel. Nimeni niciodata, sub nici o forma, nu are voie sa se joace cu vietile oamenilor. Nici macar de dargul artei.

Mai am de dat 3 raspunsuri, dar trebuie sa plec un pic.

Onorata de vizita, scuze pentru greseli. Nu am timp sa corectez.
Carmen

ascunde-mă în locul lupului singuratic
sub forma unei necunoascute care tinde
spre un țel oarecare
și când va fi sa vii, găsește-mă
samen de colț
aproape atingând șirul de inimi impare
cuprinde-mă în corpul sferor triunghiulare
ca pe o iederă albă

Hoata de mine, va supune atentiei replica la secunda:)

Domnule Sandru,
Imi pare rau ca incercarea aceasta a mea a dezamagit pe toata lumea. Mie, imi este foarte draga, asa ca imi permit sa nu o sterg.
Onorata de vizita.

draga Mo,
daca as fi tu, titlul poeziei intr-un vers, ar fi: ligheanul, si poezia ar suna cam asa:
iată iubirea în care ei s-au trezit, spălându-și picioarele
carmen

și te-au dus, măre te-au dus
unde cântecul stă pus
în corul mieilor,
in jocul leilor,
și era, măre era,
o lumină ca de nea,
strălucind, strălucitoare,
sămânța nemuritoare.
Anana,
Eu muncesc, nu gandesc, dar atunci cand citesc ceva care ma unge pe suflet, nu rezist sa nu postez o replică la secundă.
Nu spun ca versurile acestea sunt o mare poezie, spun doar ca, din cand este binecuvantata patrunderea unui fir de lumina prin geamul slinos a unei noi dimineti.
Buna dimineata si tie!
carmen

Straniu vis am mai visat domnule Amirpur Shantinagar, se facea ca, din flacari, aparea ursitoarea si plangea si radea si spunea: mama, tata, copilul vostru o sa scrie versuri adevarate, versuri despre rolul focului in facerea omului, si va mai scrie el un fel de scrisoare despre osandirea la fericire...Poezia lui va avea ceva straniu, si va fi, pe cat de simpla, pe atat de complicata, pentru ca in spatele unui vis ciudat, povestit cu deosebita claritate se ascunde padurea si noaptea, dar mai ales chipul mamei copil cu \"umbra pe frunte\".
Stii, din nefericire, ora tarzie, nu ma lasa sa dezvolt singurul lucru la care ma pricep un pic, banutii simbolici din pletele pamantului mama, dar nu pot sa ma prefac ca nu vad imagini care descriu viu moartea la care ne condamna viata, pentru ca apoi sa ne treaca prin flacari si sa ne planga in tacere, condamnarea la fericire.
pune pentru mine tipa buha aceea
si steaua aceea pentru mine nu s-a aprins
Pe scurt, mi-a placut, si m-as bucura sa stiu cui spun bun gasit, sau cel putin ce inseamna pseudonimul acesta atat de diferit de numele din cartea de telefon.
De ce las steluta? Pentru ca poezia asta chiar este scrisa cu sinceritate si reuseste sa treaca dincolo de ecran.

A fost o data ca niciodata, un spiridus care aducea o umbra de speranta intr-o poveste trista(?), care evident... are si un va urma.

Poem vizual remarcabil prin lipsa de frumusete a compozitiei plastice, care mie mi-a adus in memorie amintiri amestecate dintr-o opera: Turandot si dintr-un film: Ingerul Albastru, fara sa inteleg exact de ce. Poate, pentru ca orice femeie ce cade prada slabiciunilor sale, devine o \"fructa\" de mare, pe care nu este greu sa o pescuiesti, greu este sa nu i te supui coborand, treapta cu
treapta, precum profesorul din Der Blaue Engel, in regia lui Sternberg, pana cand ajungi un simplu soldat si razboiul la nivel planetar sau \"local\", betia, usurarea, jucariile playboy, devin cele mai formitabile mijloace de petrecere a timpului liber.
Poate ce am scris eu aici nu are nici o legatura cu cheia in care un \"cititor destept\" ar fi interpretat poezia, dar de la amestecul asta de ganduri s-a nascut imperfecta mea lili marlene, replica palida la poeziile Silviei Caloianu si lui Mircea Florin Sandru.

stângu’, stângu’, stâng, drept, stanguuuul,

femei uriașe sunt pescuite din mare
tăiate felii, înfășurate în frunze de varză,
până la ultima falangă,
până la ultima unghie,
până la ultima răsuflare intrauterină și primul scor apgar

lili marlene, lili marlene, vorba lui fasbinder: “dragostea e mai rece decât moartea”
moartea e mai rece decât femeia,
omul cu guler alb e mai rece decât iadul,
plină de gingășie micuța franțuzoaică,
din palatul de silicon de lângă pădurea cu inimioare,
placă de patefon, scarțâind în abis
plânsul ei,
râsul ei,
țipatul ei de iubire

lili marlene, lili marlene,
în tranșee soldații aliniați cu arma la umăr
aruncă la picioarele cezarului zaruri măsluite
1-2, poc, poc, moare dușmanul de clasă
2-1, mor eu,
3,4,5,6,7,8,9, dispare o lume

lili marlene, lili marlene, știai, orice pat are 2 ferestre:
make love not war,
make war not love,
to be or not to be, nu este o simplă întrebare,
este un măr,
cu o amprenta dentară
pe care o vom numi cândva
povestea peșcărșului fără o aripă
fără un ochi
făra o pană de anima albastru marin.

Imi cer iertare ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor dumnevoastra. In ceea ce ma priveste sunt sigura pe ceea ce scriu nu este genial dar este OK.
Nu intru in polemica despre cititori si autori, pentru ca nu este cazul.V-as putea aduce mii de argumente care contrazic afirmatia dumnevoastra, dar nu are rost, atata vreme cat, procesul Visalon a fost judecat:)
Poezia, poate, nu este haiku, dar este o poezie.
Cu ganduri bune si fara nici o suparare.
Apreciez oamenii care au curajul sa ma privesca in ochi si sa-mi spuna cu sinceritate ce cred.

Ai dreptate. Onorata de vizita.

Draga Gabriela,
Am pe birou, o carte care dezvolta subiectul celor 32 de porti ale imtelepciunii. Intr-o si voi reveni cu un citat care sunt sigura ca o sa te intereseze. Cand? Nu stiu.
carmen

erata: ganditoare, nu \"gandiroare\"

Maria,

Personal nu sunt decat un actor pe scena vietii cu mare dragoste de personaje:))), dar cu o extraordinara curiozitate si nevoie de oficia misterii(?). Sunt sigura ca prin cautari repetate, voi afla, batand mi se va deschide, si din neinteles, in neintels, viata dupa viata, voi ajunge, intr-o buna zi, sa schimb rezultatul partidei cu mingea si sa evadez din rezervatia maya.

Gabriela,
Daca Maria si Maria, au descusut poezia pornind de la mitul aztec, tu ai pus punctul pe momentul in care incerc si nu reusesc sa cobor gandurile in inima. Am citit intr-o interpretare sufita a versurilor lui Omar Kayyam, o interesanta analogie intre ganduri si copii, anlogie care ajungea la concluzia ca si Iisus, astepta gandurile nostre curate: \"lasati copii sa vina la mina\". De ce gandurile mele roz-bazar nu sunt primite in inima, si rugaciunile nu ajung la destinatar? Pentru ca sunt taliban si arunc in aer statuia lui Budha. Nu-i de mirarea ca am lasat piramidele in ruina...Cine prefera margele de sticla, va deveni sclavul lumii noi:)))

Onorata de vizita voastra aici...

Laura, Anana,

Multumesc pentru pana de curcubeu, muiata in lacrima de inger. Nu as avea puterea sa navighez mai departe, daca, din cand in cand, nu am mai primi un ravas scris cu cernela de suflet. O ploaie cu petale de cais, si un zambet, chiar daca trebuie sa va marturisesc ca
Nimic nu-I mai strain de mine ca lirismul oriental. Nu am simtul miniaturii, nu stiu sa privesc florile, nu am linistea bobului de orez, nu-mi plac picioarele mutilate pentru a se inscrie in canonul de frumusete al pasului mic, nu stiu sa cant, nu stiu sa dansez, n-am mostenit feminitatea gheiselor, si, sunt aproape sigura ca, in situatii extreme, NU as putea respecta codul de onoare al samurailor

Petre, Cosmin, i-am zis si eu haiku, doar pentru ca am numarat silabele si tehnic, mi s-a parut OK: 5-7-5.

Petre,

NU ai dreptate, poezia este descriptiva:
ea-(marea)-sentențioasă (…cate oare le vor spargea, vanturile, valurile) -
albă-(inspumata)- curge în gol-in adncu-i, in juru-i, in albastru- prin evaporare-, plin-
cerul de semen- ce altceva determina fluxul si refluxul si restul “fenimenelor marine-decat legea inscrisa in aster???

Ai dreptate,
Mai mult decat imaginea marii m-a intereset sa adnotez, blue-nisipiu, o fila de filozofie yin-yang, pornind de la spusele lui Hermes Trismegistul: cele de sus, cele de jos, asemenea.
Stii ce spun chinezii: \"Marele Unu produce doi poli (Cerul și pămîntul), care la rîndul lor nasc energiile întunericului (yin) și ale luminii (yang), Aceste două energii se transformă și ele: una se ridică în sus și alta coboară în jos; apoi se combină din nou și dau naștere formelor...\"

Cosmin,
Iti multumesc, pentru ca ai surprins spiritul scriiturii mele. Eu sunt un fel de arheolog care recomune diversele straturi ale istoriei personale, in fragmente de cioburi, pe care le numesc poezii. Uneori, cand nu gasesc la indemna liant, las golul sa fie umplut de starea cititorului.
Acum revenind la spusele tale si ale lui Petre, mai sus am incercat sa demonstrez ca \"tehnic\" descrierea mi-a reusit\", chiar daca \"pictura\" este un pic cam prea intelectuala ca sa fie haiku, pentru orice cititor ajunge mai intai la intrebari si la raspunsurile de care am pornit:

Ce este specific planetei albastre(?): Ea, marea.
Ce este sus(?): El ,cerul
Ce este gol(?)-Lutul
Ce este plin(?): Vazduhul
Ce se umple conform informatiei astrale(?): Omul.
Ce este viata?: Karma/sentinta liber asumata, traita pe val.

M-am facut inteleasa?

Laura, Anana, Petre, Cosmin, onorata de prezenta vostra pe tabla de smarald.

Scuzele sunt acceptate, cu bucuria de a descoperi ca spiritul Agoniei nu insemna doar lupta ci si fair-play. Si eu imi cer iertare, pentru ca intr-un subsol, la un text al domnului Galateanu am generalizat acuzandu-i generic pe profesori.
Aruncam piatra in mare.
Carmen

Nici nu sti, ce ma bucura ca ai intuit exact si mi-ai amintit de ceea ce-am uitat. Da! A fost o vreme binecuvantata, cand parcurgeam timpul in lung si-n lat, in cautarea de mine. Aunci am descoperit: Cem Anahuac tenochca-intregul anahuac pamant mexican, si povestea luceafarului de dimineta. Am insemnat pe o agenda, niste ganduri. \"Primul\", l-am postat deja**. Al doilea suna cam asa:

\"dinamitat, Budha a sarit in aer\"...

in sfera corset,
animatorul
transmite stirile din afganistan:
dedicatii muzicale,
rezultatul partidei cu mingea,
Tezcatlipoca-Quetzalcoatl,
pe pluta placentei cu solzi de sarpe-
maya-
desnuda-
nerusinata se catara pe schele,
incercand cucerirea emisiei,
in anul 987,
pe la zorii luceafarului de dimineata.

Nu mai stiu la ce eveniment istoric se refera anul 987, dar nu are importanta, important este sentimentul ca atunci, trestia simtitoare a fost inca o data invinsa de trestia ganditor-cuceritoare. Mai departe, ca si pana atunci, in valsul istoric evenimetele s-au succedat cu repeziciune, \"BUDHA\" fiind aruncat in aer de oamneii cu gulere albe, de talibani, de episcopii care au crucificat bastibasii, de coalitia FOXY, medicul legist, amantul scenarist:)

O sa ma gandesc, si poate o sa adaug la trista poveste a oului si partea a 3-a.
Ganduri bune,
Fantoma Carmen cam sperioasa si cam livida din cauza vremurilor:))))))))))

Ref la propunere: \"painea alba a neiubirii apropelui sau painea neagra a iubirii aproapelui, depinde de punctul de la care pornesti.

Tocmai am reusit sa pierd 2 comentarii. Unul era in apararea acestei poeezii. Nu l-am salvat, asa ca, am sa-l refac aproximativ.
Porneam de la parerea domului Sandru, care considera acesta poezie, \"un text filiform, ca un afluent anemic care cu greu se târăște și nu poate să ajungă niciodată în fluviu sau în mare\", si spuneam ca, dupa parerea mea, viata este un \"text filiform\" care cu greu se tareste ca sa ajunga in mare..., si meritul poeziei este ca dezvaluie acest adevar cu maxima simplitate.

Mai aveam o sugestei in ceea ce priveste versurile:
fără lege
împărțit arbitrar
la masa destinului
painea alba
a iubirii aproapelui

Cine este apropele? Cf. filei de jurnal: \"eu\". Ce ne invata psihologia: \"cine nu se iubeste pe sine nu-i poate iubi pe ceilalti\" Care este imperativul moralei crestine:
\"iubeste-i pe ceilalti ca pe tine insuti.\" Unde este dezvoltat pe Agonia acesta teza. In eseurile despre narcis ale ELEI LUCA.

Eu nu am pomenit nici cuvantul tradare, nici jignire. Despre tristete am vorbit, pentru ca, indiferent daca proverbul spune ca piatra din mare nu va fi gasita, totusi, in calitatea mea de Don Quijote, am reusit sa o primesc in cosul pieptului, din aruncarea subtil-explicita a domnului Dan Mihut.
Adevarul este ca ma temeam de un raspuns ambigu din parea dumneavoastra si de \"inteligenta\" cu care el va fi transformat in ironie cu adrisant cunoscut. De ce? Pentru ca si acest lucru tine de spiritul Agoniei.