De fiecare dată când mă priveam în oglindă nu puteam distinge decât umbre și lumini încadrate de un contur subțire cu o formă umanoidă. Indiferent în ce poziție, din față sau profil, nu eram în
Pentru a mă proteja
cineva o să aștearnă cearșafuri de ninsoare
peste întrebările la care nu voi ști să răspund,
apoi va șterge semnele de pe ziduri
și va sta de veghe în lanul de secară
ca să
Iartă-mă că am făcut atâta zgomot
cu existența mea,
promit că voi respira
tot mai încet,
tot mai rar,
până când nu vei mai auzi
nimic.
În caz că adormi la loc
voi pune ceasul să
Mi-am tras masca pe ochi
și nu mai eram eu:
pe rând am fost bătrân, apoi tânăr
am murit mai întâi, apoi m-am născut
am fost cinic, apoi am făcut pe nebunul
am promovat voința și consensul
apoi
Într-o lume modificată genetic
sunt doar un contur umanoid,
mă plimb cu metroul prin tuneluri de gânduri
ca prin propriul sistem nervos,
mă îndrăgostesc de gaura din linoluem,
mă uit la
Umbra mea s-a supărat pe mine
și de atunci stă îmbufnată într-un colț
ca să nu mai audă de lipsa mea de imaginație;
de acum încolo
nu mai are cine să-mi poarte de grijă
de unul singur
mi-e
Nu mă mai șterge atâta de praf
că strălucirea o să te orbească
de n-ai să mai poți distinge
toate amintirile care ai fost:
tricolul heavy-metal, îmbâcsit de rațiune,
blugii pătați de sentimente,
Voi ați vrea încă să șovăi,
să-mi fie mereu frică să respir regulat;
de aceea m-ați aruncat într-un sertar
și ați stins lumina
ca să nu spun nimic despre mine;
stau ghemuit în întuneric
și
Tu - cub rotund cu laturi inegale
și colțuri ce-nțeapă raze de cerc,
Eu - punct în spații tridimensionale
mă-nvârt în jurul meu incert.
Spune-mi,
crezi că m-ai putea iubi?
Sunt prins între două uși
nu știu pe care s-o deschid;
în timpul zilei lumina cade
doar pe jumătate
de cealaltă parte a vieții mele
(o parte ce-mi frânge coloana vertebrală
și-mi lasă chipul
