Poezii

Mi-am tras masca pe ochi și nu mai eram eu: pe rând am fost bătrân, apoi tânăr am murit mai întâi, apoi m-am născut am fost cinic, apoi am făcut pe nebunul am promovat voința și consensul apoi

Sunt prins între două uși nu știu pe care s-o deschid; în timpul zilei lumina cade doar pe jumătate de cealaltă parte a vieții mele (o parte ce-mi frânge coloana vertebrală și-mi lasă chipul

Pentru a mă proteja cineva o să aștearnă cearșafuri de ninsoare peste întrebările la care nu voi ști să răspund, apoi va șterge semnele de pe ziduri și va sta de veghe în lanul de secară ca să

Într-o lume modificată genetic sunt doar un contur umanoid, mă plimb cu metroul prin tuneluri de gânduri ca prin propriul sistem nervos, mă îndrăgostesc de gaura din linoluem, mă uit la

Tu - cub rotund cu laturi inegale și colțuri ce-nțeapă raze de cerc, Eu - punct în spații tridimensionale mă-nvârt în jurul meu incert. Spune-mi, crezi că m-ai putea iubi?

Nu mă mai șterge atâta de praf că strălucirea o să te orbească de n-ai să mai poți distinge toate amintirile care ai fost: tricolul heavy-metal, îmbâcsit de rațiune, blugii pătați de sentimente,

Mă aplec prea mult în afară să văd cine mă privește, de cealaltă parte un gol cu chipul meu se uita ironic în mine.

Umbra mea s-a supărat pe mine și de atunci stă îmbufnată într-un colț ca să nu mai audă de lipsa mea de imaginație; de acum încolo nu mai are cine să-mi poarte de grijă de unul singur mi-e

Întrebare: Dacă se întâmplă cumva să fiu? Răspuns: Tu nu vei exista decât pentru ca noi să avem pe cine da vina.

Iartă-mă că am făcut atâta zgomot cu existența mea, promit că voi respira tot mai încet, tot mai rar, până când nu vei mai auzi nimic. În caz că adormi la loc voi pune ceasul să

Voi ați vrea încă să șovăi, să-mi fie mereu frică să respir regulat; de aceea m-ați aruncat într-un sertar și ați stins lumina ca să nu spun nimic despre mine; stau ghemuit în întuneric și