Nu te holba, perete!
Azi, mă-ngrop în mine
Încă un Iona-n pește
Și-mi beau din vine...
Nu te holba, fereastră!
Nu pot să-ți fiu măiastră
Nu vezi că ard ca Phoenixul
Și urlu precum
mâinile mele întinse din piept unde ți-au murit
mângâierile
au umbre de gheare de sfârtecat ziduri roșii
și împletit pulberea în soare nocturn deschis larg
spre ziua ta
să săpăm de la antipod
dimineața soarele mă trezește
tatăl bătrân ce încă-și răsfață fiica femeie
când e absent te sun pe tine să mă dezgropi
din nori apăsători cu buzele-ți ușoare
apoi să sapi cu mângâieri și
din fiece pasăre moartă se naște un zbor
frânt
ce zboară pe ceruri subterane înviate
din fiecare om mort
senin
căci dacă viața respirând trăiește
moartea nerespirând
există - totuși
Apele ard cu plăgi abisale
copaci molipsiti cu frunze-n frisoane
eu pleoapele-mi pun comprese pe suflet febril
și implor - un diavol!
mătasea de înger ar arde
dimineața obișnuiesc să beau o ceașcă
de păianjeni negrii intenși
cu arome de mucegai și
singurătate
doar așa pot îndura rutina din birou
numărând cifre și arahnide
năpădindu-mi pupilele
Ploua cu viori dezacordate
cântau în noi - partituri din nori
dansam în noi câte doi
unii doar cu sufletele lor
adorate
iar cei ce n-auzeau
și frunze și păsări și ploi
de geam fracturate
Îmi ninge,îmi ninge,îmi ninge...
cu acorduri de vioară
și-mi cântă un vals
pe coarde de cristale
Eu dansez fără timpi
la braț cu Timpul
printre perechi diafane
de note glaciale și fierbinți
Îmi plac începuturile
și-n toamna asta le voi închide
în borcane
pe raftul cu dulceață de portocale
într-o zi
când sfârșitul palid îmi va bolborosi pe pervaz
eu voi eticheta elixiruri cu
poate că puritatea
mi-e însămânțată undeva prin
miez alb-roșiatic
dar știu
prin venele tale se târăste
un vierme
mai viu decât inima ta caldă
și e avid să-mi putrezească
miezul
În dimineața asta număr
molecule de cafea în levitație în timp ce
secundele le las să mi se scurgă
epurate de timp pe sifon în jos
la radio clocotesc ritmuri latino
și tălpile-mi reci și
Pic...plic...plictis
ne rarefiem în reverii
amorfe,noroioase,fluide
afluență de rațiuni pământii
înspre subconștientul caldarâmului
Pic...frig...frică
nu vreau să-mi privesc șobolanii
în seara asta e atâta tăcere în oraș
iar eu orbecăiesc pe ulița copilăriei
cu cocoși roșii muți
în miez de seară gri
se înnoptează cu nimicnicie prin cartier
și parcă aud de hăt departe
halucinant
noi doi fără buze
superstițioasă - îți cer să ne iubim
ca înaintea unei condamnări
la neiubire
prin spânzurare de buze prihănite
ne punem sufletele
botnițe pe guri
să nu sfâșiem
O scutur de pe gene
crin pal fără polen
pe așternuturi sterile
pătate cu nectarul sărat al mortii
O ofilesc sub degete
crispate-n ramuri
liliac livid fără stamine
O putrezesc
cu rădăcini
Suntem atât de exacți
în cuvinte obtuze
în gesturi mediane
în rațiuni paralele
entități multiplicate in sume urbane
subzistăm în cotidian algoritmic
ne integrăm factori într-o ecuație
cu
Pe scări de astre în degringoladă-
M-am trezit ou în cuib de vată
Sub coajă de marmură irizată,
Inimă închircită si golașă.
Din embrion uman-nocturn înfiripată
În membrane fecundo-pure