Poezii

Nu te holba, perete! Azi, mă-ngrop în mine Încă un Iona-n pește Și-mi beau din vine... Nu te holba, fereastră! Nu pot să-ți fiu măiastră Nu vezi că ard ca Phoenixul Și urlu precum

mâinile mele întinse din piept unde ți-au murit mângâierile au umbre de gheare de sfârtecat ziduri roșii și împletit pulberea în soare nocturn deschis larg spre ziua ta să săpăm de la antipod

dimineața soarele mă trezește tatăl bătrân ce încă-și răsfață fiica femeie când e absent te sun pe tine să mă dezgropi din nori apăsători cu buzele-ți ușoare apoi să sapi cu mângâieri și

din fiece pasăre moartă se naște un zbor frânt ce zboară pe ceruri subterane înviate din fiecare om mort senin căci dacă viața respirând trăiește moartea nerespirând există - totuși

Apele ard cu plăgi abisale copaci molipsiti cu frunze-n frisoane eu pleoapele-mi pun comprese pe suflet febril și implor - un diavol! mătasea de înger ar arde

dimineața obișnuiesc să beau o ceașcă de păianjeni negrii intenși cu arome de mucegai și singurătate doar așa pot îndura rutina din birou numărând cifre și arahnide năpădindu-mi pupilele

Ploua cu viori dezacordate cântau în noi - partituri din nori dansam în noi câte doi unii doar cu sufletele lor adorate iar cei ce n-auzeau și frunze și păsări și ploi de geam fracturate

Îmi ninge,îmi ninge,îmi ninge... cu acorduri de vioară și-mi cântă un vals pe coarde de cristale Eu dansez fără timpi la braț cu Timpul printre perechi diafane de note glaciale și fierbinți

Îmi plac începuturile și-n toamna asta le voi închide în borcane pe raftul cu dulceață de portocale într-o zi când sfârșitul palid îmi va bolborosi pe pervaz eu voi eticheta elixiruri cu

poate că puritatea mi-e însămânțată undeva prin miez alb-roșiatic dar știu prin venele tale se târăste un vierme mai viu decât inima ta caldă și e avid să-mi putrezească miezul

În dimineața asta număr molecule de cafea în levitație în timp ce secundele le las să mi se scurgă epurate de timp pe sifon în jos la radio clocotesc ritmuri latino și tălpile-mi reci și

Pic...plic...plictis ne rarefiem în reverii amorfe,noroioase,fluide afluență de rațiuni pământii înspre subconștientul caldarâmului Pic...frig...frică nu vreau să-mi privesc șobolanii

în seara asta e atâta tăcere în oraș iar eu orbecăiesc pe ulița copilăriei cu cocoși roșii muți în miez de seară gri se înnoptează cu nimicnicie prin cartier și parcă aud de hăt departe

halucinant noi doi fără buze superstițioasă - îți cer să ne iubim ca înaintea unei condamnări la neiubire prin spânzurare de buze prihănite ne punem sufletele botnițe pe guri să nu sfâșiem

O scutur de pe gene crin pal fără polen pe așternuturi sterile pătate cu nectarul sărat al mortii O ofilesc sub degete crispate-n ramuri liliac livid fără stamine O putrezesc cu rădăcini

Suntem atât de exacți în cuvinte obtuze în gesturi mediane în rațiuni paralele entități multiplicate in sume urbane subzistăm în cotidian algoritmic ne integrăm factori într-o ecuație cu

Pe scări de astre în degringoladă- M-am trezit ou în cuib de vată Sub coajă de marmură irizată, Inimă închircită si golașă. Din embrion uman-nocturn înfiripată În membrane fecundo-pure