Forta împinsa la apogeu si dintii scrâsnind violent
Tendoane contorsionate si încheieturi îndoite
La un pas de dislocare
Ochii mai ca îmi ies din orbite
Si venele se înrosesc uimite
Manate de
Un câmp anonim
E noapte, iar în zare vad doar cerul albastru si rece
Plin de stele împrastiate pe imensitatea lui tainuita
Sunt ca zaharul pe o catifea neagra
Ochii si sufletul îmi tresar
Pe cerul instelat se plimba visatoare
Luna cu a sa rece infatisare
Ce palida si trista pare
Si mai mereu intreaba noaptea
Cat timp a trecut oare
Decand a ta carare
Luminez fara
Totu-n jur se impresoara
Cu un aer misterios
Durerea rece a nefiintei
E pregnanta in cimitirul gol
Doar pamant si piatra moarta
E tot ce se mai vede acum
Atatea vise s-au pierdut in
Zapezile batranetii s-au amestecat
Cu culoare parului meu de altadat
Sufletul mi-e greu si trist
Ce e viata? Ce e lumea?
Cine stie sa imi spuna?
Ce rost are iubirea?
In aceasta lume
In lumina noptilor ce trec
Revad un vis ferice de iubire
Nu e al meu, e visul tuturor
Celor ce au privit tristi spre stele
Caci noi suntem trecatori
Dar in fiecare stea pe cer
Se imprima o
Un vis se pierde-n asfintit
E al vieti mele vis ce a murit
Sub soarele alb ce a apus
Atat de repede-n amurg
In departare doar o raza blanda
Se mai intrevede printre norii albi plapanzi
E luna
CC