Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un camp anonim

2 min lectură·
Mediu
Un câmp anonim
E noapte, iar în zare vad doar cerul albastru si rece
Plin de stele împrastiate pe imensitatea lui tainuita
Sunt ca zaharul pe o catifea neagra
Ochii si sufletul îmi tresar uimiti,
Zapada sporadica si vântul racoros
Ma fac sa tremur necontrolat si violent
Iar o stea cade nestiutoare în zare
Rupta din infinit se opreste pe pamânt
Lasa în urma o dâra de vis magic
A fost o secunda iar apoi a murit
O ceata nepamânteana rupe întunericul
Si face noaptea alba
Alerg împiedicat pe un câmp nesfârsit
Spre un drum împietrit
Trec zile, trec ani, si sunt tot aici
Fara iesire, fara glas
Soarele mi-ar fi un strain
De s-ar ivi printre norii neclintitii
Dar stai simt ceva rece
E moartea îmi spun a venit
Sa îsi revendice dreptul
Ei secular
Cad pe pamânt ca secerat
Iar privirea mi-o îndrept spre cer
Ochii mise închid iar lumina lor se stinge usor
Inima mi-o simt ca pulseaza mai încet
Aproape adorm si ca prin vis întrevad
E dimineata iar ai visat urât?!?? Aud o voce!
Sunt acasa în pat sunt la tine în brate tinut strâns
Deschid ochii e soare e liniste, camera e de un albastru lucid
Te privesc si nu înteleg
Visez acum sau am murit?
De mâna iesim afara din caminul nostru iubit
Pasim într-o lumina orbitoare
Ochii sau dezobisnuit cu lumina, îmi spun
Vad pomii verzi pe dealuri în departarii
Sunt înfloritii si le simt mirosul îmbietor
Pasii îi îndreptam încet spre strada afara din curte
Lânga poarta ca din senin cad în genunchi
Tine-ma de mâna nu ma lasa, îti spun
Simt o durere groaznica în piept
Te strâng de mâna cu tot simtamântul meu
Te rog ia-ma în brate ca nu înteleg
Iar tu stai nemiscata ca o statuie
Privindu-ma absent
Îmi lasi mâna si te întorci si pleci
Lumina te cufunda si nu te mai vad
Ce se întâmpla oare? Lesin si Adorm
1,2,3 Acum.
Înca odata Resuscitare cardio respiratorie
Musuroiul de asistenti îsi lasa privirea jos
Lam pierdut îsi spun.
Îi acopera ochii înlacrimatii si tristii
Îl iau si îl duc prin ceata de pe câmp
Printre sticle si fiare contorsionate
Gasesc o poza stearsa si neclara
Erau frumosi! Zice o asistenta
Pacat de ei moartea le-a curmat
Visul tineretii asa curând
Într-o seara înstelata
Pe un câmp anonim.
00995
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
391
Citire
2 min
Versuri
62
Actualizat

Cum sa citezi

Cap De cal. “Un camp anonim.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cap-de-cal/poezie/13976924/un-camp-anonim

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.