Cantemir Cosnean

Un adevăr profund, de mult uitat Mă privește Fără judecată În timp ce – i mor frații… Mă oglindesc in negrul tău de tuș Un demon… Mă orbește… Pentru hârtie și beton Þi-am luat

Ce-ar fi ? De Soarele Ardea Inima ta Ne bună... Ce-ar fi ? De Marea Îneca Pasiunea ta Bolnavă... Ce-ar fi ? De Codrul Umbri Privirea ta Tulbure... Pentru

Am fost odată fericiți Tu și cu mine Toiag cu șerpi încolăciți Două destine. Atuncea dulcelui Amor I-am dat dreptate, Cu Icarus am vrut să zbor Departe. Farmecul tău, de m-a

Eu sunt... Tu ești... Noi suntem... Captivi... În colivia minții Și ne grăbim Să ne hrănim Cu etichetele Ego-ului Asupra lumii Care nu ne privește De fapt Dar noi o privim Prin

Cine e stăpânul lumii ? Multă lume a uitat Profitând, unii cu nume Au trecut la Învățat Profanat Manipulat Confiscat Illuminat O rasă-ntreagă… Simbolisme stau ascunse Printre piramidele

Eu am văzut o prună Strălucind în soare, Parcă-ar fi o zână Ce se naște-n zare. Atârnând de-o creangă Îți legăni foarte lin, Dulceața ta albastră În pielea ta de crin. Și-n mâinile-mi

Aș vrea să fii o ploaie Ce cade din văzduh, Strecoară-se-n odaie Ca fumul de trabuc. Aș vrea să te strivesc În palme mari si calde, Prin suflet să plutesc În planuri mai înalte. Aș vrea

Dintr-o lume virtuală Pasul tău de odinioară Îmi aprind înc-o țigară Pasul tău de odinioară Dintr-o pagină de web Pasul tău nu -nfioară Doar o formă, cam vulgară Nu mai știu ce să mai