Poezie
Inima ca un Cântec de Caruso
Cuore come un Canto di Caruso
3 min lectură·
Mediu
Cum înfruntă un om absurdul?
Cântând, până când lacrima se preschimbă în stea.
„Te iubesc mult, atât de mult, să știi...”
E vocea dintr-o lampă veche, tremurând în fața mării.
Unde tăcerile sunt vaste, noi suntem
Perechea vie a lumii, ecoul ce nu piere.
Chiar dacă pământul e orb, chiar de e surd,
Iar cerul se frânge în așchii de gheață.
Caruso ne cântă un dor mai presus de timp:
Că dragostea-i singura formă de viață.
Să tacă pământul! Să rătăcească sori în vid,
Noi suntem pulsul, ritmul cel pur,
Pe care nicio moarte nu-l poate fura.
Suntem două inimi vibrând în eter,
Când lumea era doar un vuiet de fond,
Un „te iubesc” ce-nflorește stingher,
Pe un drum fără margini, sub cerul profund.
Nu-i nimeni ca noi sub această boltă,
Să schimbe teroarea în cânt de demult,
Să rescrie istoria, din vechea ei școală,
În versul de pe umăr, pierdut și tăcut.
Căci dacă pământul e mut și e rece,
Iar cerul își rupe bucăți din el, trist,
Prin noi, iubire, viața mai trece,
Și-n tot ce-i absurd, prin tine EXIST.
Eu sunt.
Traducere în limba italiană:
Camelia Oprița, Roma, Volumul Insomni În Alb Negru
Cuore come un Canto di Caruso
Come affronta un uomo l’assurdo?
Cantando, finché la lacrima si muta in stella.
"Ti amo tanto, tanto, sappilo..."
È la voce di una vecchia lampada, che trema davanti al mare.
Dove i silenzi sono vuoti, noi invece
siamo la coppia viva di questo mondo.
Anche se la terra è cieca, anche se è sorda,
e il cielo si frantuma in schegge di ghiaccio,
Caruso ci canta un desiderio più assurdo:
che l’amore è l’unica forma di vita.
Taccia la terra! Vaghi pure il sole in spazi nulli,
noi due siamo il polso, il ritmo puro
che nessuna morte può rubare.
Siamo due cuori che vibrano nell’etere,
quando il mondo era solo un frastuono di fondo,
un "ti amo" che fiorisce schivo,
su una strada senza confini, sotto il cielo profondo.
Nessuno è come noi sotto questa cupola,
capace di fare della paura un canto antico,
di cambiare la storia, dalla sua vecchia scuola,
in un verso sulla spalla, perso e silenzioso.
Perché se la terra è muta, se è gelida,
e il cielo strappa brani di sé, con tristezza,
attraverso noi due, amore, la vita ancora passa,
e in tutto ciò che è assurdo, per te ESISTO.
Io sono.
0035
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Camelia Oprița
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 401
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 55
- Actualizat