Captivă-n alb

Mi-e sufletul o frunză în derivă,

Ispititor oceane mi se-ntind,

Cu inocența gândului cuprind

Îmbrățișarea neagră și masivă.

Nervurile aproape nu desprind

În ceața îndesată, posesivă,

Luminile din cioburi de relicvă,

În deznădejdea clipei mă surprind.

Și agățată-n ora cea din urmă,

Prădată de-ntuneric și de dor,

Mi-e sufletul nălucă pe o sârmă.

Narcotic, răvășit și incolor,

Tot cerul peste ochi mi se dărâmă,

E-atât de alb, iar eu nu știu să mor.

* poezie câștigătoare a premiului al II-lea, concursul ,,Îngerul blond\'\', 21 martie 2010