Poezie
Reminiscențe
1 min lectură·
Mediu
Se tânguie o toamnă în orele cărunte
și zvonuri către mine ajung că ai mai fi,
se întețește vântul și simt adânc pe frunte
un rid ce îmi străbate visate veșnicii.
În podul palmei mele te văd ca-ntr-o oglindă,
nedumerit și tandru în mine te-adâncești,
pe umeri porți tocită și albă o hlamidă,
rămas din vechi imperii, uitate în povești.
Un răsărit mai are, un strop din violetul
acelui vânt sălbatic cu care mă-nveleai,
știrbit de brațul vremii, pe cer e șevaletul
când doar cu raza lunii în versuri mă pictai.
Închide-mă-ntr-o ramă și-ascunde-mă de lume,
topește-mă-n culoare și-n miez de asfințit,
dă-mi sânge din carminul acelor lungi poeme,
mai strânge-mă în brațe, să știu că n-am murit.
17 septembrie 2009
002.330
0