Poezie
Follie a deux
1 min lectură·
Mediu
Mă strigă voci iubite, așa precum spuneam,
sardonic îmi zâmbesc și-ntunecat himere,
ce mă alungă-n albe și-nalte emisfere,
sunt ghemul unei umbre...mai sunt sau doar eram?
Și ți-am lăsat întreagă și galbenă o vară,
să-ți despletească sensuri în giratorii unde,
sunt steaua rătăcită ce-a vrut a te pătrunde,
a unui anotimp, ce n-avea decât seară.
Savant reinventată dintr-un ocean haotic,
al unei lumi străine, de tine zugrăvită,
îți străluceam albastru, credeai că-ți sunt ursită
într-un ținut feeric, de basme, dar utopic.
În chingi nedeslușite îmi este trupul iară,
oglinzi îmi poartă chipul și-un braț necunoscut
al tău sau poate-al verii, pe umăru-mi de lut
își lasă-adânc amprenta, îl simt precum o gheară...
...ce vrajă ne-ar desface, ce cântec și ce vară?
002.344
0