Tudor Gheorghe Calotescu

Sa regasesti o iubita demult uitata,ratacita in inima, despletita in metafore si imbracata in vers e uimitor! Doar ea mi-a ramas fidela si fara sa-si doreasca minuni asteapta mingiierea

Drumul cel mai scurt între două puncte aflate în spațiu nu mai poate fi linia dreaptă; pentru că apare o a treia dimensiune care influențează raționamentul... Dar dacă aș rătăci drumul nici

Uneori aud desi n-ar trebui cum cad stelele,spărgându-se, de asfaltul neâmplinirilor. Uneori văd desi n-ar trebui cum munții se apleacă,uitând de zăpezi,lovindu-se de nemărginirea

Viața e o luptă în care nu contează cine câștigă și nici cine pierde importantă e lupta uneori chiar și cu morile de vânt... Cei ce se cred învingători au soarta cezarului și norocul sisifului!

Din cununa cu flori ne-nflorite culeg misterul bobocului ce așteaptă aripi... inimă de pasăre trandafir într-un iris înecat!

Dacă luna nu ar fi existat și nici stelele ce ar mai fi cântat îndrăgostiții în versuri,în serenade? Dacă universul ar fi la fel de mare încât să încapă într-un atom de infinitul cui ne mai

În bucata mea de cer am făcut cuib de vise unei stele... ridic sfios ochii sperând să nu fiu transformat în stană de piatră. Locul ei este pe cer locul meu pe pământ și poate de aceea încerc

Să iubesti o poezie ca pe cea mai frumoasă femeie nu cred că e o nebunie... dar dorința de împlinire nu aduce decât întrebări fără răspuns; și totuși să iubești o poezie e ca o dragoste

Copilul acela nu e tatăl meu!... ...bineânteles că-mi stiu părintele și vă rog să terminati cu glumele nesărate. Apoi m-am născut și am început să plâng!

Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu născut... și nici dacă vreau să mor?! Totul era hotărât cu mult înainte de a pune eu întrebări. Nici măcar inima nu m-a întrebat când a

Venim cu pași smulși gravitației către centru pământului... ...adică acolo unde,când întinzi mâna, poți să atingi SORELE!

Pînă și lumina se arcuiește sub puterea infinitului uneori atât de mult încât se prinde din urmă într-o sferă albastră... O simfonie de culori strecurată prin lacrimi de cer poate fi poezia

Odată mi-am pierdut un ochi căutîndu-l l-am pierdut pe celălalt... ...de atunci tot caut.

E haos, un haos pe care l-am născut din praful împrăștiat de o ciocnire între o stea și neândemânarea mea... e întuneric și atât. Și ce lumină avea!...