Tudor Gheorghe Calotescu

În bucata mea de cer am făcut cuib de vise unei stele... ridic sfios ochii sperând să nu fiu transformat în stană de piatră. Locul ei este pe cer locul meu pe pământ și poate de aceea încerc

Să iubesti o poezie ca pe cea mai frumoasă femeie nu cred că e o nebunie... dar dorința de împlinire nu aduce decât întrebări fără răspuns; și totuși să iubești o poezie e ca o dragoste

Copilul acela nu e tatăl meu!... ...bineânteles că-mi stiu părintele și vă rog să terminati cu glumele nesărate. Apoi m-am născut și am început să plâng!

Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu născut... și nici dacă vreau să mor?! Totul era hotărât cu mult înainte de a pune eu întrebări. Nici măcar inima nu m-a întrebat când a

Venim cu pași smulși gravitației către centru pământului... ...adică acolo unde,când întinzi mâna, poți să atingi SORELE!

Pînă și lumina se arcuiește sub puterea infinitului uneori atât de mult încât se prinde din urmă într-o sferă albastră... O simfonie de culori strecurată prin lacrimi de cer poate fi poezia

Odată mi-am pierdut un ochi căutîndu-l l-am pierdut pe celălalt... ...de atunci tot caut.

E haos, un haos pe care l-am născut din praful împrăștiat de o ciocnire între o stea și neândemânarea mea... e întuneric și atât. Și ce lumină avea!...

In mare imbratisati sa ne unim destinul sub altar de stele in noapte de sinziene apa de stele din visele mele in taina se-asterne pe chipul tau femeie si in zori culeg sinziene de

regizor spectator teatru absurd o scenă pe care umil scenograf pictând infinit caut speranță visând aripi aruncându-mă Icar în iubiri interzise înalț

Omul ca ființă are trei dimensiuni: -barbatul -femeia -copilul și împlinirea lui vine abia atunci când cuibul e întreg! Nu caut nod în papură dar nu cred că putem fi de sine stătători; viața

Libertatea mersului pe jos e garantată prin specie... ...lăsați-mă să zbor!...

Univers pierdut în interior rătăcit în căutarea unei iesiri din acest labirint de dor ce s-a creat din iubire... sau din nevoia de zbor! Daca știam ce adânc o să-l pierd îi legam un șnur de

Număr,fără să țin evidența,zâmbete... de lacrimi nu mai am timp sunt prea multe și evidența lor e costisitoare... Fericirea are o pagină specială in albumul în care îmi numar viața din când

Misterul umanitatii se scrijele adânc în pântec de femeie rotund... Fertil omagiu celor ce ne împlinesc gaura din cer... si golul din inima. Nu e doar iubire ci și respect pe care îl

Tangenta dusă la inimile noastre nu e perpendiculară pe sânge!

Când stelele mor se nasc atâtea galaxii încât nu mai conteaza că am gasit un drum mai scurt spre infinit... ocolind universul!

E atât verde în inima mea încât s-ar putea să fi fost într-o altă viață iarbă... Călcați-mă cu blândețe!

Zarurile au fost aruncate... rostogolirea lor e hazard. Credința ca o măsură e în toate chiar și în rostogolirea lor contrazice axioma hazardului. În haos e o geometrie ce respectă cu

Nu sunt războinic nici mercenar erou am ratat de puțin revoluția și nici nu stiu dacă eram în concediu sau ascultam la radio nu sunt genul ce se aruncă cu pieptul înainte pentru

Poarta sărutului e un arc de triumf închinat iubirii Coloana infinitului e nesfârșita întrebare adresată cerului Cumințenia pământului nu seamănă deloc cu mine și de aceea mă închin Păsării

Iubesc florile și plâng când trebuie să le rup Iubesc florile și mă bucur să dăruiesc frumusețea lor Iubesc florile pentru mireasma lor năucitoare care e unica mea betie; de ele nu mă tem

Sunt fericit de lună plină și muțumesc inimii că mai poate iubi! Sunt fericit că pot număra stelele de pe cer fără a fi dus la ospiciu! Dar fericirea mea naște indvidii întrebări