Poezie

Niciodată singur

către Iulia

1 min lectură·30 mai 2017

Mediu

Nu am avut niciodată siguranța cine sunt uitându-mă la umbra mea:

când era alungită în zilele târzii de toamnă

când pitită sub trupul meu în canicula verii,

când liniară peste întinderea câmpiei

când deformată în preajma gardurilor, caselor, obiectelor...

Dacă ar fi să mă privesc într-o oglindă imaginară

și să am dincolo de ea umbra ca și chip

nu aș ști niciodată cu adevărat cine sunt

Și totuși umbra mea... e doar a mea

și a nimănui altcuiva

de nu aș exista nici umbra nu ar fi

poate că mai degrabă umbra este sentimentală

schimbătoare, când într-un fel, când într-altul

ca sufletul unei femei

Este fidelă ca un câine, mereu lângă mine

chiar și când am senzația că a dispărut în noapte

aprind repede lumina și ... e acolo,

mereu acolo lângă sufletul meu,

mereu tăcută, fidelă.

Aș vrea să pot da mâna odată cu umbra mea

și să-i pot spune:

„Prietene drag, îți mulțumesc pentru prietenia ta,

chiar și așa, tăcută.

Îți mulțumesc pentru necuvintele tale

ce mi-au umplut mereu inima de cuvinte”

30 mai 2017

001.838

Călimărea Andrei Adrian. “Niciodată singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calimarea-andrei-adrian/poezie/14108057/niciodata-singur

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.