Burlacu Ioan

Somnul pândea ca o dihanie cu alungiri fremătate în diafragma plină de piatră ce scârțâia enervant ca o rază înțepenită și palidă din blana lui sângele retractil dezgolea amintiri și

Așa se face că liniile drepte par module într-o mișcare înțepenită ce se adună pentru a deveni altceva care să ne arată direcția bună dacă li se admite alinierea angoasa poetului

În sfântul triunghi desenat dinspre Dumnezeu -edenică altamiră la capătul coapselor femeii! Amintirile bărbaților iubiți și nu numai, devin între timpi doar simple și captive- linii

Maus tastaturi ecrane cu amici virtuali, te salută în diminețile lungi ale caniculei noastre frecușuri de mente ierburi tocate la câini vise cu hărți și plecări după colțuri de străzi te

Ca o clepsidră uitată cu sânge în loc de nisip fără putință de a mai fi atinsă ai răstignit-o Doamne între cer și pământ câte un pic, câte un pic de prea multă uitare o doare în

trec lunile ca niște păsări prelunge blestemate să-și tânguie zborul din noi înspre moarte trec și ne port spre alte tărâmuri de șoapte venite din noi nu mai suntem copiii din zmeele

Pe jilțurile aurite ale urbei mirosul încins de pirită al nopții cutia poștală îngerul păzitor zarva pieței centrale fluieră după Dumnezeu muzica superbă te duce spre

Am pierdut odată un cuvânt, l-am căutat prin toate cotloanele strâmte ale hainei unul era șters de la prețuri- pe acolo cuvântul s-a dus, versul a ieșit mai sărac, mai uscat am pierdut

Adu-mă înapoi în gândul mamei mele tu racule!

Starea de poezie e retractilă acum nu mai voi mizantrop să mă aflu vreau să respir nectarul diurn, să ar un pământ mai puțin idolatru vraja se-nalță din vechiul apus e aspră ca viața și-i

Postează odată, simt că am să găsesc poezii de dragoste noi care bănuiesc că sunt trimise subversiv, cu siguranță, unul către celălalt chiar am putea așa uneori să ne iubim prin ele-de ce

Câteodată mi-e atât de dor de poezia lumii că las mașina și mă vântur pe străzi și văd dintr-o dată în juru-mi oameni alergați de păsări ca și cum ar fi într-un autobuz mergând printre nori fără

De ce ați ucis uriașii castani, umbra lor vara nu ne mai scaldă! zburam-alergând sub aripa verde iar păsări pieptănau cu mirări frunza smaraldă Un schelet colorat din beton-umbrele azi mușcă

Uneori îmi spunea- acum sunt bolnăvioară, îmi curge nasul cred că mi se topește inima puțin dinspre tine -subsioară aortă cu aortă ventricule cu auricole clipesc -ce ironie se golesc

Eu știu că fire lungi de aur crești în plete și globuri ca de fildeș ții sub pleoape privirile, în schimb sunt ca un caier ce toarce mițe lungi albastrului din ape O pală de mesteceni ai pe

Ochiul tău roos mult este frumos când mi-l ții pe pântec ca un pui de cîntec

Adeseori ne înconjoară golul și ne rotim încet după gânduri ele au coaja strâmtă a cuvintelor le simțim apăsarea... uneori sunt grele coboară pe buze încercând să se nască, alteori ne stăbat

Pe unde mai ești Ion Mureșan poet simțitoriu cu fruntea de grâu, îți amintești sub tâmple de Cozii ce tineri eram pe maluri de râu? Ce năpădit era Oltul de șoapte și de rugile negre de

Uneori e musai, alteori e trendy dă bine la c.v.-ul personal să faci fotografie oarbă fotografie alba când sufletul se scutură de jar asupra-ne gândul când nu poți avea cățărând mănânc

Așa cum înaintează intuiesc apăsarea din carlinga venelor a presiunii zborului peste timpane a dimineții ce va rămâne sub noi desface palmele unite în fața gurii continuă cu două degete

Cadmii crizanteme, coride spălate de amintiri peste ochi, peste gene sau poate jar aruncat înspre șuierul toamnei cu mâinile goale dintr-un cuptor unde se coc, florile pământului

Poltava-iulie 2007 (pămîntul vechilor sciți-grecul Gelon –cetate?) jurnal de călătorie Motto: important ca acolo unde pleci, nemaiducîndu-te altă dată și în oamenii pe care îi vezi pentru