Poezie
Speranța
1 min lectură·
Mediu
Ca o clepsidră uitată
cu sânge în loc de nisip
fără putință de a mai fi atinsă
ai răstignit-o Doamne
între cer și pământ
câte un pic, câte un pic
de prea multă uitare
o doare în zadar
echidistanța asta
înspre nimic
rogu-te dar apleacă-i un braț
tu taurul meu de ivoriu
tu îngerul meu de pripas!
când o privesc în sus
mă simt nisipiu ca un bob
ajuns în gâtul atât de subțire
nu pot să urc, nu pot să cad
lichid alienic, siliconic acid,
privirea ei mă fixează
mă simt în tabla asta
fără de doi,
fără de șase
cu zarul aruncă Pitagora
o dată și încă o dată,
rotind orizonturi
până s-or sparge durele legi!
001.840
0