De ce suferi tu,stinca,cand vantul se-nteteste,
Te curata de moarte,te curata orbeste,
Oare traieste-n tine? o fiinta ca si-n mine!
De unde sa stiu oare? ca sufletul te doare!
Cand curata e
Cand pamintul, negru, isi desface al sau lacas,
vezi in el, multa durere si placeri laolalta,
din milenii in milenii, secole intregi de-a randul,
s-a ascuns in el, eternul fast al bogatiei,
\'\' Asa incepe poezia mea,pe care o voi dedica,
Acelor care n-au crezut,si care ma vor judeca,
Si cand lumea o voi parasi,
Sacrul meu poem ,va va aminti,
Ca sunteti simpli muritori,
Ai
--------------------------------------------------------------------------------
Pe drumuri serpuite,de nimeni nebatute,
Tu coborai agale,ca si un astru-n noapte,
Cu rochia innegrita,de
De cand omenirea s-a format,a existat un sindicat,
Singura, natura poate sa releve,si acordul sa Si-l deie
Sunt insa si vietzuitoare,care nu cunosc cat pretzuiesc
Instinctele
Ne-am nascut in munti, in sesuri, pe coline aurii,
toti traim o simpla viata, prin faptul de-a trai,
a fluidului divin, care noi il prea-slavim,
il simtim mereu alaturi, ne hraneste, ne imbie,
Vezi!, tu ma critici, si-mi spui ca aberez,
imi renegi iubirea si chiar ma urgisesti,
ma urasti atit de tare, incat chiar ma simt in stare,
sa-ti scriu versuri de iubire, ce pornesc din a mea
fapte din trecute timpuri,au ramas ca maretie,
pentru viitorul vostru,un simbol asa sa fie,
sa traiti ca niste fiinte,care au pierdut curajul,
sa alunge-ncet pacatul,care si-a urmat fagasul!.
