Mama lui Grigore Vieru

Între două coperți de carte,

a fost odată un Fiu...

și-o Mamă ce spăla cămăși curate,

și-un Tată care nu s-a întors din armată,

ci a ținut cu orice preț să (se) facă

(rudă de peste) hotare.

Cuvinte-ochi,

cuvinte-buze,

cuvinte-așteptare,

cuvinte-carne,

de cea mai iubită Mamă,

fiecare în lume și-a luat.

Din cutiuța cu amintiri,

culeg doi ochi de mac, de porumbel,

o fotografie sub brad,

eu, cu gura pân’ la urechi

și doi dinți pierduți vitejește pe-o scară,

aruncați peste casă, la cioară.

Un fular de lână,

în care și-a împletit îmbrățișarea,

o mănușă,

să mă poarte prin lume de mână.

O, mâinile tale sînt, mamă,

crăpături mari cât râpa din capătul satului,

în care înfigi acum acadele,

pentru fetele mele.

Ne-ntoarcem mai bătrâni acasă

și ne-mbulzim între coperți

în brațele mamei din fiori și din grai,

din rugăciuni de buze arse de soare,

din bătături de cântec de nai.

Comentarii (1)