Poezie
Mama lui Grigore Vieru
1 min lectură·
Mediu
Între două coperți de carte,
a fost odată un Fiu...
și-o Mamă ce spăla cămăși curate,
și-un Tată care nu s-a întors din armată,
ci a ținut cu orice preț să (se) facă
(rudă de peste) hotare.
Cuvinte-ochi,
cuvinte-buze,
cuvinte-așteptare,
cuvinte-carne,
de cea mai iubită Mamă,
fiecare în lume și-a luat.
Din cutiuța cu amintiri,
culeg doi ochi de mac, de porumbel,
o fotografie sub brad,
eu, cu gura pân’ la urechi
și doi dinți pierduți vitejește pe-o scară,
aruncați peste casă, la cioară.
Un fular de lână,
în care și-a împletit îmbrățișarea,
o mănușă,
să mă poarte prin lume de mână.
O, mâinile tale sînt, mamă,
crăpături mari cât râpa din capătul satului,
în care înfigi acum acadele,
pentru fetele mele.
Ne-ntoarcem mai bătrâni acasă
și ne-mbulzim între coperți
în brațele mamei din fiori și din grai,
din rugăciuni de buze arse de soare,
din bătături de cântec de nai.
018.640
0
VS