Bot Eugen Iulian

dar te asigur: setările ceasului meu sunt corecte. Deci, s-ar putea ca site-ul să aibă o problemă.
stilul e o superstiție, un cuvânt gol de conținut. dezbară-te de marota asta învechită.

Eugen

07:53

M-am molipsit de la voi.

Eugen

23:09

„bețivanca se pișa” în loc de „lacrimi pișa” (sintagmă care nu i se potrivește nicidecum lui ancuța), face ca discursul tău, radu, să piardă orice fel de credibilitate. Rupi din context niște cuvinte și i le alături unei persoane și strigi: evrica. Pentru că tu vezi ceea ce vrei să vezi. Să pretinzi că știi ce a vrut să zică cutare sau cutare autor ... mi se pare total absurd și arbitrar.

De altfel, radu, ți-am și răspuns după primul tău comentariu sub acest text cu un altul:

„Leii de doi bani și masajul cardiac intern.”

Dar, așa cum am mai spus: tu vezi doar ceea ce vrei să vezi. Nu ai decât.


Eugen

21:37

posibil, dar eu cred că ai greșit pagina și autorul.


Eugen


06:21

Răzvan, nu orice trăiri revelate de un artist sunt pe gustul turmei care e obișnuită să se hrănească doar cu adevăruri căldicele, preparate la focul mic.
Și atunci, bineînțeles, e mult mai ușor pentru turmă să dea cu pietre în artist decât să-și accepte resemnat prostia.

Mulțumesc de trecere


Leo, părerea ta contează. Mulțumesc de trecere.


Eugen

21.04.2015
06:01

„Eugen, dacă te-aș comenta”

Păi, tocmai ai făcut-o, lucru pentru care îți mulțumesc. Este a doua variantă a textului la prima mână. Prima variantă este fără acele repetiții. Mă mai gândesc la cele sugerate de tine. De asemenea, îți mulțumesc pentru atenționarea greșelii (rahaturi-rahați). Am corectat și-am introdus articolul hotărât pentru ritm.

Eugen

19:44

Radu, dincolo de faptul că ai emis o opinie eronată, îți respect părerea cum că ar fi „un text fără noimă”. Poate când vor apărea alte texte din seria „Leului de doi bani”, te vei edifica. Dar repet, nu cred că e un text de atelier. Și încă ceva: nu am avut niciun fel de dispute sau certuri cu Leo. Așadar, mă simt nevoit să dezmint orice aluzie la faptul că e un text adresat lui sau oricărei alte persoane de pe site. Deci, mă repet: e vorba de un personaj fictiv și/sau o personificare. Mai mult decât atât: Ancuța e unul dintre puținii de pe aici căruia îi apreciez scrisul (și lucrul ăsta s-a văzut nu o dată).


Eugen

18.04.2015;
20:37

Gabriel, nu pretind că ar fi un text de steluță sau de recomandare. Nu este unul din cele mai bune texte ale mele. Dar, nu cred că este un text de atelier.
Tot așa cum nu văd vreo tentă personală în text, ci mai degrabă una cu tentă socială. Personajul este unul fictiv.

P.S.
Gabriel, arată-mi măcar un text de-al lui Leonard Ancuța în care el „m-a călcat pe mine pe degete”?


Eugen

19:48

Radu, nu pot să-ți spun altceva decât faptul că te afli în eroare.
Nu are absolut nicio legătură cu Leonard Ancuța. Nu știu de unde ai fi putut
să tragi astfel de concluzii. E un text mai vechi, pe care l-am ținut multă vreme în sertar. Am mai multe texte pe tema „Leului de doi bani” (pe site două la număr) care au mai mult o tematică socială decât una personală. În ceea ce privește valoarea literară a acestui text, da, am texte mult mai bune decât acesta, pe care tu (din lipsă de timp, probabil) le-ai trecut cu vederea. Și în mod paradoxal, textele mele cele mai bune(sau pe care eu le consider bune) nu au primit niciun fel de apreciere.
Dacă e să vorbim de atelier, Radu, să fim serioși, oricând găsesc la tine în pagină o duzină de texte cu mult mai slabe, dar care nu se află în atelier, ba chiar au fost apreciate. Altfel spus, ține gusturi și de cultura generală a fiecăruia.


Eugen

19:37

Anghel Gheicu, mulțumesc de trecere și pentru semn. Mă bucur că ai reușit să găsești ceva pe placul tău. Da, pun simplitatea mai presus decât orice. În opinia mea, stilul e o idee preconcepută, altfel spus, un soi de superstiție literară. Dacă ai ceva de spus, o spui și gata.

„În Iad încă există o speranță de mântuire, în Rai însă niciuna. Și niciodată.” Fără încercările la care ne supune, viața ar deveni insuportabil de searbădă și plictisitoare. Lupta, dramatismul, lipsurile și, de ce nu, excesele în trăiri sau trăirile excesive - toate acestea constituie sarea și piperul vieții.


Mulțumesc de trecere și pentru semn,

Eugen

14:23

mi se par redundante, explicative. Primele trei își sunt suficiente sieși.
Cam așa văd eu:

„cînd voi muri voi lua și dragostea cu mine
ca pe un ultim vorbitor al unei limbi
în extincție”


Un an mai bun

Eugen

12:42

Anghel Geicu, nu vreau să exagerez sau să devin melodramatic,
dar dacă nu ar fi intervenit la timp pompierii, dacă șoferul nu ar fi dat dovadă de stăpânire de sine, acest poem ar fi avut șanse mari să nu se producă niciodată.


Eugen

12:35

dar dacă nu ar fi intervenit la timp pompierii, dacă șoferul nu ar fi dat dovadă de stăpânire de sine, acest avea șanse mari să nu se producă niciodată.

Mulțumesc de citire și pentru aprecieri.

Îți doresc un an plin de realizări și bucurii.

Eugen

P.S. Nu a fost nevoie să intervină și elicopterele. Îmi pare rău dacă asta s-a înțeles din poem


12:33

Răzvan, mulțumesc pentru lectură și interpretare. Să ai parte de un an plin de bucurii și împliniri.

La mulți ani !

cu întârziere
Eugen

10:26

Prietenia este un privilegiu de care ajung să se bucure foarte puțini. Mă refer la prietenia autentică.
Pe de altă parte, cineva spunea că în lumea scrisului nu ai prieteni și înclin să-i dau dreptate, pentru că,
din păcate, poezia (la fel ca și prietenia) a ajuns să devină o afacere(nu pentru toți, desigur).
Spre exemplu, am întâlnit destui oameni care gândesc în felul acesta:
Mă fac prieten bun cu cutare, că poate, cine știe, mă publică ori poate scrie un cuvânt bun despre cartea mea etc etc.
De curând, discutând cu cineva într-o seară după cenaclu: mi-a spus:
literatura a ajuns să devină o afacere, una la fel de murdară ca și politica.
Desigur, e o greșeală să generalizezi. Există și oameni care simt și gândesc diferit.
Textul tău a mișcat ceva în mine. Pentru că nu o dată mi-am pus și eu întrebarea aceasta: de ce scriu? Și ori de câte mă întrebam, îmi
răspundeam mie însumi printr-un alt text. Poate că e un fel de lașitate aceasta. Poate că nu.
Calitatea textului tău constă în aceea că își pune întrebări, fără a pretinde că deține adevărul.
Întrebări la care poate că nu va afla niciodată răspuns. În ultima strofă spui:
„pentru că noi vom fi buni sau răi dacă și numai dacă vor scrie alții despre noi că am fost buni sau răi”.
Extrapolând lucrurile, cred că se poate spune și astfel: „ești ceea ce vor să vadă alții în tine, nu ceea ce ești”.
Ținând cont de simplitatea textului și de directețea mesajului, aș fi ales poate
alt titlu.

Cu plăcerea lecturii.

Eugen


11:02

În maniera asta se poate desființa absolut orice text de pe site-ul ăsta.


Eugen

17:58

că nu ai zis nimic, nu ai comentat pe text, ci ai dat doar un verdict. În maniera asta se poate desființa absolut orice texte de pe site-ul ăsta. Dacă te ambiționezi să-i găsești doar hibele, nu și calitățile. Dar, asta e: unii scriu, alții critică ...

Mă bucur că mă citești

Eugen

17:52

Textul face parte dintr-un grupaj de poeme. Am și texte mai bune decât acesta.
Dar cel puțin conține un mesaj și nu păcătuește prin redundanțe și înzorzonări ori figure de stil întortocheate și goale de conținut.
Pe de altă parte, așa cum ți-am mai spus și în alte dăți: e foarte ușor să dai verdicte, e mai greu să creezi. Dacă ar fi să mă ambiționez, aș găsi cel puțin zece texte pe prima pagină care sunt sub nivelul celui postat de mine. Și te asigur, printre ele se numără și ale tale (postate în ulrimul timp). Eugen

17:05

Liviu, mulțumesc pentru citire și semn. Te asigur, calupul nu se va lăsa mult așteptat.


Eugen.

17:46