Boris Saveliy

și toți știu de ce. Sunt oamenii ce fac pământul să bubuie, asfaltul să se miște. un câine se pișă și aburul lui plutește; apoi se ridică delicat deasupra asfaltului buclat, reușind să evite să fie înghițit de aerul care vine din găuri.
Chipul fragil, atrăgător al Aksinyei, de dincolo de peretele de geam. Urmele respirației, un cerc imperfect ce dispare odată cu următorul fior.
alice, nici eu nu sunt sigur că știu una ca asta. Mă foiesc pe scaun. Și sunt versurile - mâinile unei maseuze care mă aduc la orgasm - orgasmul din stiharul meu alb, foarte aproape de un vânt aspru ce trece din când în când prin cameră. Aksinya spune că e iarna. Eu spun că nu; e Dumnezeu.

să-ți spun că mă uit la câteva stinghii din rama ferestrei cum atârnă dezlipite și înghețate în afară. Pot oricând să cadă ca niște ghilotine în capul celor ce fac pământul să bubuie; mi-e teamă. Dar vreau liniște, liniște. Iarna înseamnă liniște, ca și albul. Vorbeam despre liniștea în care, dacă vorbești, nici măcar nu te auzi - ca-n poemul tău.

liniștea e clar câteodată ca o senzație sexuală
păstreaz-o la piept și las-o să crească; e prezență, forță

Aksinya mi-a spus că vede că nu râd niciodată. Eu i-am spus că mi-e dor de casă.

E frumos, e foarte frumos. Un fel de fermitate îngroșată, psihologic ea nu există; e doar o formă prin care sensibilitatea se manifestă, pentru a conferi sens, până și celei mai găunoase rostiri. Ne-ai spus: citește-mi moleculele, chiar și împotriva tuturor ramificațiilor.

Citeam odată că religia noastră e potrivită numai pentru femei și sclavi. și că suntem cu toții pescari în întuneric. Eu aș spune că da. pentru că atunci când faci o greșeală, trebuie s-o digeri toată viață.

Nu, nu! Când vă scriam comentariul, în josul paginii tot apărea un banner cu reclama unui candidat la președinție și mă deranja enorm. Titlul comentariului meu nu a avut nicio legătură cu mesajul propriu-zis al comentariului, ci a fost o frustrare, mai mult, sau mai puțin personală. În opinia mea, reclamele care promovează oameni politici, respectiv principii politice, n-au ce căuta pe un site literar. Publicitatea e o artă, într-adevăr, dar la un nivel cu totul diferit.

citindu-vă din texte, mi-am dat seama că aveți un potențial imens; din păcate, însă, scrieți groaznic.

Sper că nu v-ați supărat; am considerat că tocmai, vârsta dvs. nu reprezintă un impediment real, dimpotrivă. plus, nu vă abordam dacă nu-mi plăcea cum scrieți, în general. Nu puteam să-mi spun părerea, sau să dau sfaturi (mai ales) unor oameni care scriu groaznic, oameni care n-au nici cel mai mic simț al esteticului.

Sunt f. frumoase și bine scrise textele astea, le-am citit pe toate; sunt curios cum ați descrie mici evenimente care, eventual, ar putea roi în jurul altora mai mari, ceva mai uman, respectiv cotidian(nu spun că ce e aici nu e uman, nici vorbă). spun toate acestea, pentru că în opinia mea, după câteva părți/ capitole cititorul se poate plictisi, sau chiar poate renunța la a mai străbate întreg storyul. și totuși, tind să cred că dacă ați mai schimba și perspectiva din care relatați, ar fi mult mai ok, presărând până și puțin freakness, inclusiv, care l-ar putea face pe cititor să tresară, să se gândească mai mult pe marginea firului narativ. Oamenii sunt ciudați în unicitatea lor; Boris e ciudat, la fel și Aksinya. asta nu înseamnă desigur, că sunt și interesanți. De aceea, v-am propus să nu ne prezentați personaje, acțiuni, făcute parcă după un tipar, care mai apoi se consumă platonic, ci oameni, pur și simplu. oamenii au o minte bolnavă, adeseori, acționează chiar și bolnav. Nu vă cer să scrieți proză de apartament, ci vă cer să scrieți puțin mai detașat, în același timp, mai freak. Îmi amintesc că am citit vreo două cărți în care se vorbea despre cum să scrii un roman bun. Erau, desigur, niște tâmpenii comerciale, însă m-a atras pe atunci, modul în care făcea cititorul, eventual viitorul autor să privească lucrurile mult mai optimist; vă spun asta, pentru că am observat că aveți o siguranță în texte, care este f. bună, la rândul ei transmițând același lucru, dar și conferind veridicitate. Păi v-aș spune să folosiți siguranța asta pentru altfel de fragmente, merită încercat, spun eu. e fain să vezi cum rulează niște flashuri, de la un detaliu la altul și e f. important câteodată, ca un cititor după ce a citit ceva, să se întrebe el de ce nu a fost capabil să vadă acele lucruri pe care autorul le-a observat, pe care le-a descris. Nu vă cunosc, nu știu cine sunteți și care vă este experiența în scris; Boris a punctat niște păreri, care în simplitatea lor, pot fi neadevărate, nepotrivite, neinformate, sau f subiective șamd.

Boris greșise

Aksinya a mai rămas să mai fumeze o țigară; aseară, Boris ți-a citit toate textele. Inima îi bătea puternic, avea niște viziuni ciudate, fumul Aksinyei trecea pe lângă el fără valuri, nemișcat și neted. Luna care se înălțase pe cer ridica norii în jurul blocurilor dimprejur, ceața își recăpăta energia. Boris citea în continuare, transpira lăsând sub braț pete mari și rotunde pe țesătura cămășii. După ce el te-a citit, a ieșit în noapte să facă poze. Aksinya îl privea de la geam, l-a privit până a devenit o dungă cu o umbră oblică, apoi a dispărut printre blocuri și copaci; din când în când, lumini puternice alungau păsările. Aksinya auzea și se temea

f. slăbuț, ar trebui să stau câteva ore pe el să-l înțeleg; cât despre emoția după prima lectură, nici vorbă.

Îmi lasă impresia unui multitouchscreen; apăs pe un buton, se deschide o fereastră, de la ea, alte două și tot așa, sau a unei mașini plină de apă ce merge cu o viteză incredibilă și picături se risipesc prin aer, fragmentându-l.
Totuși, un lucru pare cert - ești mai sensibilă decât oamenii care scriu în general despre dragoste/ sentiment absolut, senzații extraterestre, plm. și vorbesc în cel mai realist mod posibil, căci nu sensibil trebuie să fii să vezi lucrurile așa cum sunt, ci realist, cât mai cu putință(știu: am spus un truism idiot). În același timp, apare și un teribil simț de dezolare, dar nu și resemnare. e luptă, e zvâc, wtf. Ești un fel de lupta de la San Juan Hill: înfrângere, victorie? nu mai contează, important e că le iei în piept și reușești să le ții pe toate.

și să ies din partea expresivă a textului, riști cam mult prin inserturile ușor sentențioase, pendulezi pe muchia prăpastiei. adică ai construcții care se antrenează cam mult în a da verdicte, a filosofa. mergi pe partea asta cu relatatul, găsește-ți tot felul de storyuri(corespondenți) pentru a exprima o stare, o senzație, deși observ că aia faci, dar nu în totalitate. însă deocamdată, e ok, chiar f.

Cumva, folosirea punctelor împiedică fluența, care spun eu, în astfel de texte este destul de importantă. Apoi, nu înțeleg de ce există impulsul de a da câte o definiție, (\"timpul e ca un păianjen cu cruce\"), mai ales la începutul textului. acest lucru este valabil și-n cazul comparațiilor la început de text.

personal, aș fi optat pentru folosirea virgulelor, atât. Cred că ar fi fost de ajuns. Mai există probleme, din punctul meu de vedere, cu versurile lungi (\"întemeiai o chestie despre care mi-ai vorbit cândva când eu tot cântam în gând și n-am înțeles mai nimic\") - avem prea multe elemente de introducere (șamd): \"despre care\", \"cand\", \"și\".

(însă dpdv expresiv, textul este foarte bine scris)