Mîntuire

1 min lectură·27 decembrie 2009

Mediu

Mîntuire

Să nu vă mire moartea mea subită,

Nici viața-mi, prin iubire, risipită:

Iubitele mi-au fost mereu aproape

Ca sălciile lăcrimînd pe ape...

Aici e locul nostru-al tuturora,

Pămîntul ne e fratele și sora

Și-oricît de mult nu vrem a recunoaște –

Ea, moartea, hîda, urmele ne paște!

Trecem absurzi, prin anii chinuiți

Sau revoltați, sau mîndri sau cuminți...

Din Anul Unu te-așteptăm, Mesia –

El să ne mîntuie cu veșnicia!

Să ne-amintească că ne este Frate,

Că-i neam cu noi și pîinea Lui ne-o-mparte,

Însă nici El nu știe cît mai are

De împărțit din ea – la fiecare !

012.202

Boris Druță. “Mîntuire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/boris-druta-0019358/poezie/13920943/mintuire

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

v-am citit, nimic nou în ce spuneți, am plecat așa cum am venit.
vă urez succes și la mulți ani