Bojan Marina

Oglinda tulbure din cuvintele voastre face plonjări pe suprafețe abstracte, purtată ca un tapet de aripi de fluture uscat ea face artă peste sentimente. Am și eu un cuvânt! l-aș spune

Ceva se rupe toamna, când cad frunzele și nimeni nu știe că la capătul unui fir de ceas vieți stau atârnate ca un bob de rouă pe-o pânză de păianjen; am salvat o aripă de muscă, pe

Cade cerneală de pe soare în laptele ochilor cu vene ruginii de frunze pe verso- aș lăsa toate buzele fără verb și frunzele fără vene- din lacul cerului se-adapă lei albi cu astrul mușcat

Cenușă de nori în aripi de cuvinte îmi trece uneori prin vase sangvine; tu nu ești nici aici, nu esti nici acolo să-mi joci sentimentul unei noi respirații... Pe-un scaun de ceară s-a

Deasupra ochilor tăi soarele sta închis între ghearele unor păsări de fier forjat, lumina era întreruptă și acidă, ca limbile unui șarpe ce vânează clipe. Același lucru înțepa și pe

Reflux în valurile tăcerii și urmele lor urcă pe talpa ta, ca un trandafir agățător. Mările nopții se tulbură în fereastra acoperișului tău, fiindcă sângele stelelor se-ncheagă în

Cel mai greu cercel pe care mi-l poartă auzul e-o aripă de liliac, ucis de întuneric. Hai,lasă-mă să te mângâi cu ea pe umăr, să vezi că moartea nu doare... o am în auz,o port să o

Pe umbra ta se topește o lumânare, firul ei se răsucește odată cu flacăra, ca un suflet chinuit, ca un fir de viață, răsucit în timp- un cuvânt fără sens ce atacă ochii s-ajungă la