Poezie
Altă noapte...
2 min lectură·
Mediu
Dar în zare ce răsare? Umbra lunii.
S-a întins deasupra lumii o-ntrebare.
Și, mă rog, oare de ce se-agață
Oamenii, disperați, în viață?
Luceferi ce s-au pierdut în noapte
Tresaltă înfiorați de șoapte.
Sub cerul senin de furtună
Soarele a-nceput să apună.
Din unghere s-au pornit să iasă
Făpturi ce-n vise ne-apasă.
Ielele și-au stârnit jocul:
Pe cine-acum va cădea nenorocul?
Iar stelele pâlpâie stins;
Pe cer totul e necuprins.
Te-ncearcă o părere de rău:
Nimic din ce vrei nu-i al tău!
Întunericul se-așterne pe noi.
Înăuntru suntem mistuiți și goi.
Ne cerne timpul pe toți,
De el să scapi n-ai să poți.
Nălucile omoară în tine
Orice urmă de bine.
Speranța se-ndreaptă acum
Tăcută pe ultimul drum.
Soarta ce scrisă ți-a fost
Nu pare să mai aibă vreun rost!
Stingher într-o lume străină
Îți cauți mereu altă vină.
Lacrimi mute ce-au curs,
Râuri din matcă au smuls.
Amintiri din zile trecute
Ne-mping pe cărări nebătute.
Ne-azvârlim, făr-a ști, în abis,
Socotind că orice e permis.
Negurile ce ne-nvăluie gândul
Vor să îngroape pământul.
Demonii te-nșală treptat;
Amăgirile dor – ai aflat!
Bântuit sunt de-un duh necurat
Ce-ar vrea ca-nspre iad să m-abat.
Vântul împrăștie norii,
Lăsându-ne s-așteptăm zorii.
Dar ei nu or să mai vină
În noua lume fără de lumină.
002451
0