Poezie
Cealaltă răstignire
1 min lectură·
Mediu
Te-am iubit, te iubesc și te-oi iubi și-n continuare...
Atâta doar, iubito: acum iubirea doare.
Singură speranța mă mai ține-n viață,
Rătăcit acum prin noroi și ceață.
Vinele m-apasă cu poveri cumplite;
Mă supun alene, sătul de ispite.
Ostenit de luptă și de chin în gând
Mă cobor eu însumi în al gloatei rând.
Aș ’cerca să-mi schimb inima în cruce,
Dar povara crucii încă n-o pot duce.
023.687
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bogdan Olteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 68
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 10
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Olteanu. “Cealaltă răstignire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-olteanu/poezie/1734025/cealalta-rastignireComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAOAOlogeanu Alexandra✓Banuiesc ca ai dreptate, Bogdan. Intr-adevar, regasesc destule asemanari intre sentimentele exprimate in creatiile tale si cele ce-mi apartin. Imi place foarte mult ideea iubirii-povară, in special reprezentarea ei prin cruce. Crucea a ramas ca simbol al iubirii de la rastignirea lui Hristos si pana acum. Si, in alta ordine de idei, multumesc pentru ca ma citesti. S-auzim de bine!
0
BOCred că dragostea este cel mai aprig stăpân pe care și-l poate închipui omul. Chiar și atunci când ne răzvrătim împotriva ei, în adâncul sufletului păstrăm speranța unei realizări ulterioare. Și dacă nici speranța nu merge mână-n mână cu dragostea...
Consider crucea un semn permanent al exilului din paradis. Lumea crucii nu este lumea perfectă, ci o variantă perfectibilă. Iar când vom ajunge să iubim fără să rănim, să dorim fără să tânjim, să mângâiem fără să zdrobim... socot că abia atunci crucea-și va afla menirea.
Mulțumesc și eu pentru că mă citești, Alexandra. Mă alină puțin gândul că nu sunt încă izolat din pricina sentimentelor, că mai sunt oameni care înțeleg și care au trecut prin deziluzie, care apreciază ideea iubirii-povară. Să auzim de mai bine!
Consider crucea un semn permanent al exilului din paradis. Lumea crucii nu este lumea perfectă, ci o variantă perfectibilă. Iar când vom ajunge să iubim fără să rănim, să dorim fără să tânjim, să mângâiem fără să zdrobim... socot că abia atunci crucea-și va afla menirea.
Mulțumesc și eu pentru că mă citești, Alexandra. Mă alină puțin gândul că nu sunt încă izolat din pricina sentimentelor, că mai sunt oameni care înțeleg și care au trecut prin deziluzie, care apreciază ideea iubirii-povară. Să auzim de mai bine!
0