Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ouă roșii

cei din urmă vor fi cei dintâi (variantă)

1 min lectură·
Mediu
bat câmpii în Săptămâna Mare
îi scutur de ouăle de prepeliță pe care le voi prezenta încondeiate de Paști
e mai ușor
gata vopsite
oricum mă scârbesc ouăle cumpărate de mama zilele astea
ce Dumnezeu bunico făceai niște ouă superbe de Paști
cu frunze de leuștean și/sau pătrunjel în ciorap prinse
te-ai apucat să inscripționezi ouăle cu data renașterii
au înnebunit toți sau mi-am pierdut (a/)uzul rațiunii
așa le-a cumpărat maică-ta puiule
ne obligă U.E.
trebuie să le autentificăm ștampilând data fabricației
mă prăbușesc în mine peste ce a mai rămas din cel de ieri
asta era...
mizeria ceea neagră ce apare pe coaja oului cu nesimțire de sub sângele Mântuitorului
parcă o și văd pe Maria întorcând ouale cu data fabricației în jos
să nu vadă camera de luat vederi a lui mel gibson data prefabricării minții noastre bolnave
pierdut sunt dar am să mă sinucid ultimul spre disperarea multora
am să mor din ce în ce mai timid trăgând de timp să văd cum o faceți voi
să fiu sigur că-mi iese
033.600
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Laurențiu Marin. “ouă roșii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-laurentiu-marin/poezie/240727/oua-rosii

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@luana-zosmerLZluana zosmer
N-o sa poti murii de capul tau,fara stampila UE,te-ai gindit la asta? lasa-i cu oua cu tot,pastreaza-ti tu sarbatoarea ta ce-ti pasa ca lumea turbeaza? sa nu-mi spui ca musca, si e molipsitor.Buna scriere.
0
@vasile-mihalacheVMVasile Mihalache
Frumos poemul, îndreptățită indignare.Artistic un lucru de excepție.\"am să mor din ce în ce mai timid trăgând de timp să văd cum o faceți voi /să fiu sigur că-mi iese\"Pa;te fericit!
0
am regasit comentariile voastre:
luana
tocmai ca insemnele lor au patruns printre sarbatorile noastre care binenteles nu sunt cele mai bune(vezi dragobete VS cealalta... ca-mi scapa, nu stiu de ce).
macar un text bun sa nasca (nu la mine) probleme acestea.
Domnul Mihalache:
aproape ca-mi vine sa multumtesc desi nu da bine in raspunsurile mele din comentarii
undercover o recunosc!
...
o zi buna, mai facem!
0