capcană mecanicā fără momealā și distragere de atenție pe endangered species de la sepultura
te întrebasem dacă nu cumva ai venit să citești contorul
pentru că îmi trecuse prin cap secvența comică cu carmen
stănescu și jean constantin, quid pro quo de dicționar, iar ca as
în mânecă mai dețineam și metafora cu "contorul inimii",
pentru orice eventualitate, pentru iubitoarele de poezie
și de băieți sensibili dar surprinzători, dar care e specifică de fapt
unui anumit target care acum chiar nu mai conta,
tu erai tu, restart la taxonomie cu o urare de bun venit,
pentru că lucrurile se cer punctate:
sădești un pom - desfaci o șampanie,
ți se naște un copil - desfaci o șampanie,
ai ieşit de sub dărâmături - desfaci o șampanie.
când te vaiți public de ajungi să scrii o poezie tristă în
cinstea neajunsului de a fi singur - desface
poetul cu geantă frigorifică o şampanie...
ăsta este semantismul zilelor noastre dintr-o perspectivă aparent etilică.
și tocmai ăsta e momentul când realizezi că, de fapt,
atunci când pun alții semne ca să te ateste, nu poți să fii
singur.
parcurile sau începuturile de pădure au toate
calitatea asta, te regăsești prin numele tău zgâriat pe copaci,
(ca să vezi și tu, o fată tristă şi nedreptățită şi-a gāsit odatā,
într-o toaletă publică, numele, sub un anunț de prestări servicii cu specific oral),
asta e deja altă situație, nu se pune la semne, numai că eu am alt
aparat de măsură şi mă bucur atât de tare că ai venit...
poate vrei să iei un loc, uite, fotoliul ăsta de la fereastră este
loja regală, de aici vezi bucureștiul de sus, și ziua și noaptea și
când ponderea de dureri colective e pe cod roșu,
sau poate că urmăreşti să imi iei casa, chitara cu autograful
lui gigel frone sau discurile semnate de millicent wupperthall
- care desigur nu există, am semnat eu pentru ea –
dar ăsta e deja unul dintre tertipurile foarte utile pentru tras de timp.
da, desigur, toate vin cu un preț...
pui însă prost problema dacă te gândeşti că ai venit la mine să te
vinzi, se poate veni şi altfel, cazi la mămăligă, cazi la râmă, nada
te ridică, nada te coboară sau te supune, poți spune orice, spune-le
tot cât timp sunt momiți să te asculte, fiindca mai pe urmă nu
mai rămâne timp, ca la marin preda, ajungi să dai la pace cu paianjenii de casă,
cu egrasia, cu mâțele abandonate, cu reality-showurile cretine în
care nu sexul vinde, ci ambalajul de temu al sexului,
ajungi să trăiești cum ştiam eu pe unul care se bucura foarte
tare în sinea lui ori de câte ori era vizitat, dar îi dădea un aer oficial, de
obligație administrativă, cumva, ca să nu iasă de fraier și care, pe cale
de consecință, mai mereu era ocupat, genul care își verifică
agenda chiar și atunci când vine vorba să fie salvat de la mucegai.
haide, intră, pe bune, lasă timpul să decidă cine vânează pe cine,
am sărățele de la armata salvării și hoanțele vechi ale clovnului
bobo, fă-te comodă, la ora asta teatrul radiofonic bate tot,
uite, eugene o’neill, avea o fiică cu care s-a însurat charlie chaplin