a venit vegasul la mine pe neașteptate și sunt șanse să îmi fi plăcut
atât de târziu cu insomnia asta, că dinspre ziuă
pare prematur să emit raționamente. când toți
vecinii mei vorbesc în somn hodoronc-tronc mă trezesc
eu să fac analiza gramaticală a facturilor,
și a fracturilor, anamneză subconștientă, ca în definitiv
tot eu să ies de bâlbâit, peltic, graseist și
nearticulat. gândesc zgomotos, însă merg pe
vârfuri în dimineața dinainte, sarcofag pentru
monstrul legat fedeleș dinspre omoplați spre
coccis, paralel cu coloana vertebrală. tânjesc
după năut, dar beau o cafea, lăsând să intre în casă micul
toboșar orfan, pe cine nu lași să moară nu te lasă
să trăiești. la ieșire, în ușă, o asistentă cu portjartierul
roz, la vedere, și cu sânii bulbucați de satin crem, duhnind
a tutun de cală mă legitimează. la mine acasă, da,
la mine acasă mă legitimează o lucrătoare socială?
casa de copii nu-i acasă, îi zâmbesc, o să stârpim
împreună monstrul, nu-i așa? îi vorbesc ocult despre coloană,
dintr-o dată avem secrete, și ea mă împinge înapoi cu
forța, ne prăbușim amândoi peste orologii și ceasuri de silica,
peste paris și peste cairo și peste poate, iar eu spun
prostii și ea mă tot suspină până când din deșertul
gobi explodează o oază, cât să îmi treacă mie de somn
și atunci mă ofer să o conduc. este totuși decadent pentru
o domnișoară, fie ea chiar asistentă, să fie văzută
în miejii dimineții plecând de la un bărbat. numai că
ea mă refuză. după colonoscopie se recomandă
odihnă, la pat, repaus, băuturi calde, ambulatoriu
la mine acasă all in one. în vremurile bune aș fi fugit
după ea prin noapte, în vremurile rele aș fi strigat-o
pe geam la spartul zorilor să nu mă uite totuși
și să îmi emită o scutire medicală și un aviz
epidemiologic de reintegrare în societate.