sonet despre o fată care m-a amenințat că dacă o mai abordez vreodată își va tăia, pe rând, câte un deget

vorbește-mi de-ndată sau poate spre seară

când liniștea zorilor prin vacarm se distinge

de sincopata succesiune de șlapi pe meninge

rostește ceva, femeie, nu fi glacială.

tu știi cât mi-e de greu dar nu chiar imposibil

să te citesc, traduc, respir, târându-mă pe coate,

inexistentă unitar însă prezentă-n toate,

glossată cât de cât comprehensibil.

alungă-alămurile și-ntâmplarea,

arată-ți dacă vrei oftica-n a mea poartă

la care ai ajuns lăsând în urmă marea

și-n care-azvârli cu toată supărarea

cu degete ce-ți lasă mâna moartă

doar pentru a-ți clama revendicarea.