la ghișeul trei, cel cu pixul nelegat cu sfoară

la controlul medical de azi mi s-a găsit
carnetul de student, acoperit în adipos,
cu lucarnă pentru poza în care eram deopotrivă infractor,
dar și atlet al speranței.
am fost rugat să ne oprim aici, mi s-a vorbit
despre ciori – rapid, rapid luptă dacă ne iubești...
coțofană atunci, dacă cioara e de rău, coțofana hoață,
da nu mai bine declarați dumneavoastră pe proprie
răspundere? uite, mai văd un fabergé, cred ca e
o inimă furată și uite și o vacanță la paris, cu mulți
invalizi glazurați în chihlimbar, la dreapta plexului solar.
uvertură (metoda rossini), ca la carte,
sau laparoscopic, pentru o conștiință pură sau
mă duc eu frumușel acasă, completez online
formularul cu pix albastru, cu negru pare copie și cu roșu
corectură, și îmi trimit ei cazierul în maxim 30 de zile calendaristice?
