la o vorbă mai întâi cu popper, pe urmă cu kant

îi explicasem că poezia e o stare de fapt

ori o ai și atunci talanga sună cu jale,

ori era să te calce un atv în furca satului

și tu, printre de morți și de mamă ai scăpat

vremelnic un pârț.

mă întreabă dacă știu de ce eminescu și lermontov,

mă rog, și lermontov dar mai mult puskin și petőfi,

dar și ăștia mai recenți, dimov ca dimov, dar mai ales

cărtărescu sau foarță au părul bogat, calviția fiind

pentru ei cel mult atestată documentar.

și atunci l-am privit insistent, cu intenția vădită

de a îi da de înțeles că sunt gata de duel și

i-am spus: bă deontologule, nu ai cum bă, nu ai cum

să exiști metaforic, pe muzică de fanfară militară și

să bei, o viață întreagă fără zahăr, fără pic de zahăr.

n-ai cum bă poppere, n-ai cum bă kante,

dă-o-n morții ei de analogie și în crucea ei

de reîncarnare, n-ai cum bă să îmi spui mie

că am ajuns până aici doar ca să mă bucur

de sanepidul creației poetice exemplare.