Despărțiri XVII

când vii să îmi spui unde mergi
când vii să mă înveți să aleg
am primit cadou o floare din lacrimi
o criză dementă, plecarea și câțiva țepi care mă surprind

sparg semințe cu târnăcopul unei iluzii pictată de un suprarealist
admir suprasentimentalismul unei epopei arse în cotețele țiganilor
îmi cârpesc ciorapii iar bocancii îi șterg cu cremă demachiantă

dimineața sorb pipa cafeaua dată în foc și mireasa
mănânc spre seară abecedare expirate
adorm strângând între dinți pe povești cu țânțari

ești lângă mine azi și aștept să aleg între două secunde
un iris rătăcit al unei ere destrămate
un iris regăsit în nebunia unei credințe

știi ce contează sau ce înseamnă să ai câțiva fluturi „apostol fără talent”
rana ce nu mai sângerează lumină
mâna ce nu mai doare mângâiere
ochii ce nu mai dor întuneric...