Poezie
ultimul răsărit
1 min lectură·
Mediu
cenușa tremură prin oase Noapte Câinii latră pe la tomberoane
inerția de om devenită jertfă Miros de tămâie
sânge crăpat pe borduri Lacrimi false Morții tac
primesc rapsodia verii cu fața în palme Ceață Îngenunchez și plâng
unde se duc anii Tăcerea poeziei schimbată în obor pe un pahar de vin
ceară Amintirea morții tace Glasuri Fantome Adie un orizont în desfrâu
labirint de ceară Ghiveci adunat în versuri Răscruci semnalizate cu cerșetori
vedetism Cafea amară Þigară de lapte
flashuri inexistente prin ultimul așternut Alb cu resturi de ceară
priveghi Ultimul răsărit de soare pe care îl mai simte trupul gol de fiare
022446
0
pentru că ai oprit comentariile la eseul \"suprasentimentalismul și iluzia poetică\".
deși se sime că ai scris așa, cu răbufnire (ceea ce nu întotdeauna e de folos), părerea ta este valabilă și ți-o împărtășesc.
singura problemă este în ce măsurăm valoarea poetică a unui text. ai dat tu acolo câteva repere, câteva... unități de măsură. sunt de acord și cu acelea.
tot ce vreau să îți transmit, Bogdan, e că nu ar trebui să îți pese. :) culmea! chiar asta vreau să îți transmit. pentru că fiecare alege gradul de orbire în care vrea să trăiască. atunci, de ce ar fi asta problema ta?! nu ai destule?!
eu am avut curajul și nebunia și aroganța, dacă vrei, de a spune \"scrii prost\", chiar zilele trecure, admițând în aceeași măsură eventualitatea faptului că și scrierile mele pot fi lovite de aceeași tară.
și acum, brusc, despre acest text: de ce ai ales să scrii cu majusculă unele cuvinte?! e agresiv și minimalizează cititorul, ca și cum nu ai încredere în el că e în stare să vadă ce vrei tu să transmiți.
un alt titlu?!
prietenesc,
li