femeia ce-și neagă menirea

ea
stăruie pe umerii lui simțind povara sângelui
respinge gelozia
înfulecă cu patimă dezgustul
imploră da-i respinsă
nu plânge
știe că e sclavă

ea
bolnavă de-a mai fi virgină
s-a resemnat în depravarea unei existețe umile
căzând pradă propriei meniri
pe la biserici mai lasă bacșișuri mai face mătănii
cotizațiile nu-i plătesc drumul spre rai
și-alege gratis religie alternativă

ea
îl conduce în lenea unui mâine
disprețuind agonia nașterii de prunci
în pântec ovarele mănâncă spermă
avortând germeni de minciună
încă mai așteaptă o scuză
să merite un a trăi

el
caută izvoare sătule de-oxigen
să-i curețe sufletul de uscăciuni
adunate într-un a fi
ce nu-i spart
dar nu știe cât de departe este pregătit
să meargă sufletul ei