e muză cu chip de femeie

eu nu am muze, nu am aer pe care îl respir cu drag, nu am timp căruia îi cer socoteală, nu am decât puncte de clipă transformate rând pe rând în ce visez

nu am iubită, nu am părinți, nu am prieteni care să țipe la mine, eu am decât copii care plâng și se ascund de singurătate în imaginația mea

nu am picioare, nu am mâini, nu am glas, nu aud, nu mai simt, nu mai sunt, sunt piatră de lavă ce fredonează tăcere în limbi de muritori

nu cred în destin, nu-mi place să mint, nu vorbesc ne-ntrebat, am în gând mesajul de viață eternă dat de adam la un pahar de odihnă

nu mai iubesc nici n-am iubit, nu mai iubesc nici n-o voi face

nu mai gândesc

nu mai respir

nu mai sunt

îmi las timpul să fie

nu mai am muze, nu mai am muze, nu mai am muze, numai muze, nu muze

câteva muze

sărut, sărut muze, am muze, unde sunt muzele, sărut muze, am muze, vreau muze

nu vreau muze

ce vreau

vreau muze

nu vreau

sunt muză, nu-mi sunt muză, nu sunt muză

iubesc muza care nu-mi dă timp să iubesc, mă iubește muza ce nu are timp să iubească

am iubite de-o seară, am coșmaruri și vise, am poteci și prăpăstii

spun te iubesc unor clipe, spun adio vântului de mai, aștept răzbunarea într-o creșă de oameni

nu mai sunt piatră de lavă, nu mai sunt suflet, nu mai am suflet, nu mai am vorbe, nici grai de lumesc

am iubit o femeie, ea nu avea glas de femeie, am iubit un înger, nu mi-a dat aripi să zbor

am iubit o femeie, nu avea trup de femeie, am iubit o hienă, m-a luat drept cină din savană

am iubit o femeie ce mi-a fost muză în somn și în somn și în toate somnurile cunoscute și necunoscute

dar nu era muză era doar femeie și avea și față și trup de femeie și glas și mângâieri de femeie și scutece luate drept zestre pentru copii din flori

era o femei fără chipul de muză ce nu credea în destin, ce nu țipa, ce-l știa pe adam, ce nu iubea, ce nu avea prieteni, ce iubea aerul, ce iubea viața

era o femeie ce a fost muză când pământul era doar sac de gunoi pentru stele, era o femeie ce nu a iubit pământul

era o femeie ce știa să iubească doar noaptea cu stele și flăcări de ceară pe pântec, cu biciuri și palme

nu era femeie, era imaginația transformată în muză luată drept de femeie de imaginația mea, era imaginația ce îmi ura disperarea

care disperare

sunt o pată dintr-o clipă de lacrimă ce și-a pierdut muza la un dispensar de ocazii