Bogdan Dumitru

Si daca Ti-as spune eu ca soarele apune-n mare, Ca fara tine clipa-i departare, Ca ora se ascunde in minute, Ti-as spune eu... si tu mi-ai spune: \"du-te!\"... Si daca Ti-as arata eu luna cum

Si daca tot va fi sa mor Si sa pasesc in nefiinta, As vrea, dintr-o farama de credinta, Sa ma renasc pom roditor. Sa ma ascund in fericire as vrea Si sa arunc tacerile in mare, Un inger,

Si de-o sa vina noaptea prea devreme Si luna m-o surprinde cu-a ei umbra Iti voi lasa in dar, eu, viata mea, cam sumbra, Alaturi de iubirea mea... si de catrene.

Sunt un umil cautator, Pe calea serpuita a vietii, De suflete, ratacitor In asteptarea diminetii. In noaptea grea ce-amanta imi este Stingher pasesc in urma ta, Pe umeri port dureri

Si de ma veti vedea chiar maine Pe ale viselor carari, Sa ma primiti cu sare si cu paine Desi ma-ntorc din ale sufletului negre departari...

Am sa te-ascund intr-ale mele soapte, Din dulcea ta privire am sa cladesc castele Si-nconjurat de ingeri in miez de casta noapte Cu umbra genelor o sa-ti sarut suvitele rebele.

Te tin acum in brate si te adorm cu soapte Si-as vrea sa fiu cu tine acum si pururea, Iar de va fi sa fie cerul senin la noapte Iubito, eu umbra ti-o rapesc si o s-o schimb cu-a mea.

Am sa m-afund intr-al uitarii fum Si-am sa ma pierd pe-alei de cimitir, Tu, poate-ai sa gasesti odata, pe un drum Iubirea mea...si-o s-o pastrezi pe post de suvenir...

Iubesc! Iubesc fiinta ta. Iubesc umbra fiintei tale. Iubesc umbra umbrei fiintei tale. Si Cred ca si pe tine Te iubesc!

Mi-am desenat fericirea pe aripi moi de fluturi Sa scap de-a ei povara, prea buna si prea grea, Nepasator va-mpart prea palide saruturi Si te astept pe tine ca sa-ti donez iubirea mea...

Sa fiu deasupra fericirii mele Sa o inspir atunci cand ea expira Si sa transform al meu destin de fum si de satira In curcubeu de flori si de culori rebele.

Nu sunt decat un mesager al sufletului meu...

Nu esti pentru mine un al doilea Eu. Nu. E prea banal. Si prea putin... Dar ce esti Tu? Stiu... Esti pentru mine singurul Tu... Singurul Tu care imi da ceva unic, pe NOI.

Iubesc natura in crunta ei splendoare, In zbor de libelule e vis si e culoare O floare ce rasare, o clipa de eternitate-n soare, Iubesc si oamenii... dar uneori ma doare...

De ce oamenii simt? nevoia sa raneasca? ceea ce iubesc?

Si pasesc printre lacrimi Si pasesc prin lumina Si pasesc printre oameni Si pasesc, la tine in inima. Si alerg catre tine Si alerg dupa vise Si alerg si mi-e bine Si alerg, dupa reguli

Era pentru mine esenta de-a fi, Aroma de tei a orelor-secunde Pe umeri de zi si pe aripi de stele plapande, O viata-mi parea prea scurta ca s-o pot iubi.

Am sa m-ascund in poala fericirii tale Si am sa privesc mirat la ale vietii daruri, Iar printre siruri de imbratisari carnale O sa iti spun povesti cu zane si centauri.

Se spune ca nu ne nastem si nu murim decat o singura data.Eu nu stiu daca este chiar asa... momentul in care vezi o floare foarte frumoasa, clipa in care iti apare in fata ochilor un peisaj superb,

Tristetea lasa in vietile noastre dare amarui.De clipele triste nu vrem sa ne aducem aminte,le alumgam in fund de suflet si incercam sa le facem uitate,ca sa putem pasi mai departe.Tanjim dupa

Un vis inocent cu chip de iubire O floare, o clipa, o dulce uimire, Un munte, o mare, o albastra stea, O viata cu mine, eu, tie, ti-as da...

Si a venit iar noaptea. O noua fila in cartea de istorie a singuratatii. Oare ce e mai deplorabil? Singuratatea in doi? Simpla singuratate? Sau a mea singuratate absoluta? A venit iar

De ti se pare lumea ca-i cruda si haina Si-n jurul tau e vid, desi e strada plina, Nu iti pleca privirea, in ochi sa ii privesti Si inima n-o inchide, si-ncearca sa zambesti... Cand ziua se

Ma uit peste nori si ma chem Ma cuget in noapte, blestem Si cer de la ploaia ce iata ca vine Sa-mi dea, Inger alb, un semn de la tine... Ma nasc si ma mor de soare si nori Masor devenirea in