Un nou început

poezie despre iarna vieții

1 min lectură·21 decembrie 2011

Mediu

Fulgi grei de omăt din cer coborau,

Căzând pe pământ, o pătură moale lăsau,

În aerul rece, păsări de vară zburau,

Vestind moartea iernii, în zenit ciripeau.

Un lințoliu reavăn pământul primea,

Nevoia vieții de ritul funest o cerea,

Copacii de zahăr, din crengi se aplecau,

Un ultim omagiu iernii, umili, aduceau.

Iubita-mi rămase pierdută-n pădure,

Departe de mine, ascunsă-mi cu zile,

Strigam după ea, plângând-o amar ca să vie,

Nevrând ca moartea s-o ascundă sub glie,

Știind că astfel risca-voi să o pierd pe vecie.

Ecoul ilar mă-ntrista cu cruzime,

Iar gerul aspru speranța-o tăia,

Ducându-mi simțirea pe culmi de mâhnire,

Văzând cum iarna, geloasă, mi-o lua.

Am mers în zone troienite din timp,

Capacane puse de-un tragic destin

Ce nu mi-a dorit dreptul divin

Să fiu cu ea în al vieții Olimp.

Fulgii impasibili, în structuri de sicriu,

Dansau pe cerul devenit pământiu,

Crepusculul serii natura o învelea

În folia nopții ce iar revenea,

Dornică, parcă, să ascundă rușinea

Zilei ce moartea iubite-mi dădea.

003.166

Bogdan Cristian Blascioc. “Un nou început.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-cristian-blascioc/poezie/13996546/un-nou-inceput

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.