Mediu
[M]ergând pe dune în față noi priveam
ș[i] nu vedeam decât pustiul infinit,
di[n]colo de coline de nisip visam
să n[e] găsim scăparea într-un asfințit.
Dar z[i]lele în iaduri rele tot se mistuiau,
carca[s]ele de jos vederea ne-o înfiorau,
de mega-[w]ați extatici puterea soarelui atunci era,
simțind [o]asele fluide devenindu-mi sub dogoarea sa!
“Eu mi-s pe d[r]umul ce vine către tine,
Amun Re, zeu[l] ce e stăpân întru vecie!“
Așa vorbea, a[d]us de spate, cel de lângă mine,
nemaidorind [n]imic, răpus fiind de pustie.
”Eu nu disper, să [o] revăd pe ea eu vreau, Paul,
I am not so weak, a [w]eeping soul!”
003.204
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 103
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Cristian Blascioc. “Agonia dunelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-cristian-blascioc/poezie/13989077/agonia-dunelorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.