Mediu
Noaptea se lăsă încet în cimitir,
cortină neguroasă căzută dintre stele,
privirea-mi le contemplă, părând că le atinge,
însă distanța-i uriașă ca proximul nadir.
Eu merg pe aleea pietruită, pierdut în negre gânduri,
știind cum că iubirea mi-e confinată între ziduri
pe vecie, în dureros de adânca glie,
închisă în a morții vecinică robie.
Nici nu-i mai caut locul, știindu-l pe de rost,
nici nu mă rog la ceruri, căci voia nu mi s-a întors,
ci mi-aș dori un singur lucru, ca preț de un minut
brahmaic să mă odihnesc alături de trupul neîntors.
Și chiar atunci, acolo, lângă-al ei mormânt,
se auziră șoapte, purtate-n sus de vânt,
silabe, îmbinate în cuvinte tot mai lungi,
formară fraze transmițând mesaje, rugi:
“Bogdane, privește către mine, eu lângă tine sunt,
ascute-ți iar vederea, dorința eu ți-o port!”
“Dar unde-mi ești, iubire, căci neființă simt,
mormântu-mi stă în față și în răceala morții ești!”
“Bogdane, eu n-am murit aievea și nu mint,
cum poți muri, ca suflet, când de-a pururi viețuiești?”
“Ești o nălucă, așadar, și nu ființă vie, din argilă,
ivită să mă bântui pentru fapta-mi din trecut!
”Bogdane, tu știi mai bine, chiar, ce mi-ai făcut
când mi-ai zdrobit speranța fără pic de milă
și m-ai trimis să stau, indefinit, în așteptarea ta,
căci dincolo de viață subzistă doară legea ta,
și aceasta-ți este dragostea!”
“Să înțeleg că m-ai iertat pentru ceea ce-am făcut atunci?”
răspunsei eu, căzând greu în genunchi.
“Eu te-am iertat, dar pe mine cine-o să mă absolve
de anomia morții, ce-i mai vie decât viața?
Cine-o să-mi suprime chinul, cel dincolo de vorbe,
căci moartea morții-ți este doar iubirea!
De aceea îți așteptam de atâta timp venirea!”
“Dar ce pot eu să fac pentru a-ți curma simțirea
când pragurile firii ne-au despărțit definitiv iubirea?”
”Tu poți să mori, Bogdane, mori din nou!
Tu poți să mi te alături, moartea-n doi e viață!
Sfărâmă, așadar, această forță hoață
Și-n vecie ne vom întâlni din nou!“
Nici nu știu cât a trecut de atunci,
secunde să fi fost, la fel de bine ar fi fost și ani,
știu doar că din noaptea aceea am renăscut ușor,
fiind expiat de vină lângă-al meu amor.
024.354
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 364
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 46
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Cristian Blascioc. “Dubla negație ontologică .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-cristian-blascioc/poezie/13967441/dubla-negatie-ontologicaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BBva multumesc pentru semnalarea acelor greseli gramaticale care, efectiv, imi scapasera. Am o singura mentiune, cuvantul brahmaic chiar este corect el fiind un adjectiv derivat de la Brahma- an brahmaic, de-al lui Brahma, si nu un adjectiv legat de folosirea cuvantului brahman, in cele doua sensuri ale sale, de princiu si spirit universal, si de sacerdot hindus al hinduismului.
0
Primei parte a poeziei parca ii lipseste ritmul, pe care-l prinzi oarecum spre final.