E totusi Craciun

Sunt un om, unul singur ce sta... ca orice om si priveste. Priveste in jur si vede cum zilele-i trec si in gand ii vin amintiri din trecut si soapte din viitor. Un om singuratic sunt eu acum, ce privesc blestemator la mine, la inima mea, caci n-a facut decat sa-nchida portile dulci ale dragostei. Plutesti acum intr-o lacrima de pe obrazul meu, ce curge nestapanita din ochii-n care ti se oglindeste moartea. Vorbesc cu tine-ntr-un cosmar, vorbesc cu tine-n vis si tremur printre soapte ca un spirit amar ce ma-ncojoara. Acum rasare soarele, dar poate vine pentru cei cu o viata mai lina decat a mea, cu un suflet mai mangaiat decat al meu... caci pentru mine singura raza poate izvori numai dintr-ai tai ochi murmurati aievea in batai de vant. Gandul ma duce cu pasi grei si repezi la tine, caci cu fiecare fulg de nea ce m-atinge te vad... te vad tot mai clar si inima-mi inlemneste intr-al tau sicriu. Plutesti domol prin ceata, muscand dintr-ale sufletului vorbe reci. Sunt pe aripile tale de inger si te ascult ca un prunc... ma vrei... acum sub accelasi ger- esti dulce iar eu rece... Iisus a coborat intaiasi oara pentru mine- mi-nchina azi de ziua lui vorbe de duh, iar eu ingenunchez la picioarele tale, la frunte lui Dumnezeu si rad- dar lacrima ce-mi strabate trupul ma cutremura si mi-nfiripa usor spiritul Craciunului visat si rad... cu lacrimi de sange cazute din inima noastra.