Boborel Marius

Viața. Însuși cuvântul are acel ceva pe care îl simțim trăind. Începe frumos, promițător, luminos, și se termină brusc, violent, sec. Viața. Este orice îți poți imagina ca fiind asemănător cu o

Da, te iubesc la fel cum mă iubesc pe mine. Iar dacă tu n-ai fi, nu cred Că m-aș iubi la fel de mult. Așa că îmi doresc sa fii Ca să mă pot iubi.

Aș vrea să fiu o rază de soare, un spiriduș, un om, un suflet. Aș vrea să fii o floare, să te deschizi razei de soare, să-ți verși problemele spiridușului și el să le rezolve. Să răsplătești omul cu

Paralele nesăbuite Identice, aiurite Pe un drum sinuos Un pic caraghios, Din loc în loc sfidează, Se ating, deranjează. Și totuși nedespărțite, Ele rămân unite Și formează printre stele O...

Pentu că nu vrea! Ce poate fi mai simplu de atât? Eu mă plâng, eu mă vait, dar până la urmă tot eu fac, pentru că iese așa cum îmi place. Dacă nu-mi place îmi asum responsabilitatea și nu dau vina

Ploua... de fiecare data ploua... Azi e doar innorat. Desi se intalnesc din nou azi e doar innorat. Ar fi frumos ca soarele sa le zambeasca macar o data. Dar sta ca de obicei ascuns dupa un zid

E-o negura verde-maro Ne apasa Pe umarul gol, ai sange-nchegat Daca dispari din mine... Nu-ti pasa... Rau am facut ca nu te-am uitat Te-ntorci sa mai iei o gura... De viata, Sarutul tau e

daca soarele are viata, daca lumina e mangaiere, daca luna e ceea ce ne dorim..., daca ea/el are caldura pe care o cauti, daca in stele iti pastrezi visele, daca noaptea e haos in sentimente, daca in

Nimic... si gol... si e pustiu. Astept iubirea ta sa vina. De cand plecat-ai nu mai stiu Dac-ai plecat din a mea vina.

Da. Te iubesc, asa cum ma iubesc pe mine, Si daca tu n-ai fi, nu cred ca m-as iubi La fel de mult... Iar daca eu n-as fi, tu n-ai iubi Un narcisist ca mine. Dar te iubesc, asa ca imi doresc Sa

Nu te inteleg Si nici nu vreau Cand ma gandesc ca poate E mai bine asa... Si totusi, parul tau si gura ta Le-as recunoaste dintr-o mie, Si nu-nteleg de ce sunt imbracate Intr-o aura de

E moarte, e viata, imi umbla prin vene Ma zguduie-un val, mai strang din masele Am muschii-ncordati, rigid ca o roca Si tremur si moartea si viata ma sufoca. Caut un loc cald, un pantec de

Am o clepsidra... imi place sa o intorc foarte rapid astfel incat nisipul sa se stranga buluc la scurgere si sa se opreasca. Imi imaginez ca opresc timpul in loc. E clepsidra de la ea... Ciudat ca

O sa-mi spuneti ca sunt prost Ca ma supun fara rost Capriciilor...ei... O sa-mi spuneti sa nu fiu Sclavul oricui... Va spun ca stiu. Si daca glasul ei ma-mbie La asa mare

Pe cine oare sa iubesc Daca nu pe tine, Cu cine sa ma intalnesc Sa-mi faca-atata bine, Pe cine oare sa sarut Si sa gasesc dulceata, Cu cine oare sa ma cert Sa simt ca-i plina viata. La tine

Nu stiu de ce in ultimul timp am tot mai des impresia ca harul creatiei este specific celor ce sufera...Mai mult ceatia este cu atat mai valoroasa cu cat motivul suferintei este

A lumii noapte ne apasa Cu negura-i de neanvins Ce-mpiedica un gand de aur Sa prinda aripi ca de vis. Un inger ne va fi acela Ce-al sufletului dor curat Cand ar aprinde-n plin ideea De rai ni

Inca un vers, inca o rima, Inca un rand si-o amagire fina, De ce oare eu nu gandesc Cu vise viata-mi risipesc? As vrea de vers sa ma despart Cu visul viata sa nu-mpart, As vrea ca tot ce imi