hridayam

Dragă Andreea-Bianca, salut poezia ta, scrisă în versuri fără constrângeri ritmice, dar care rimează împerecheat - chiar m-a destins. Îți fac inclusiv o confesiune - m-am rugat pentru vederea tânărului din versul 2, cu care aproape m-am identificat. Tocmai de aceea, gestul tău - nici nu știu cum să-l numesc - tipic feminin! - de a o insera pe mama-soacră în mod brutal („Tu mi-ești dragostea de mamă / Când m-adori cu gest umil”) mi s-a părut cu totul lipsit de fair-play! Sunt, cred, în asentimentul tuturor (vorbă care mi-a rămas de ieri în cap) că omul acela, care până atunci se descurca foarte bine și singur, are nevoie de tratament posttraumatic.