Poezii

de-as fi crestin ti-as spune, hai sa-i punem o cruce si sa ne amintim pios de ce-ar fi putut fi. de-as fi pagan, ti-as zice insa: iubeste-ma tu, iubeste-ma, ca si cand ai avea sange pe

bine iti face cand iti spune du-te! si apoi vino! doar eu sa plec? parca m-as tot intoarce... ce sa-i faci, unde-i bine! ma trimite undeva ca sa ma sperii de ganduri si sa

Pentru pagani, ochii mei sunt altarul pangarit cu lapte si miere. Rusinea lor in sange inecata va fi si cu urlet groaznic mangaiata pleoapa obosita de iubire... Lasa-ma sa

Cresc in mine asemeni unei omizi condamnate... la viata? de fapt la spanzurare cu un fir de matase, uitat cu varfurile in infinituri. \"centrul lumii sub calcaiul meu este\"... ce

Eu sunt Adam. Candva, prin era mieilor, Paradis se chemau gradina si inima mea. Imi placea mai ales, sa imi culc urechea pe o coasta si sa ascult crescand in mine viata. Daca n-as fi

Ma auzeam alergand in urma mea si strigand Stai! grabeam pasul incercand sa scap de stafie... dar in spate, in fata, si de-o parte a mea eram doar eu si nimeni altcineva. Ca prin

Azi noapte te-am auzit cantand, dar nu era decat un arcus de vioara. Nu era mana si nici degetele tale, care ingropau cantecul printre strune. Dar erai totusi! Sa mi se fi parut a fi

Dormeam pe noapte ca intr-un leagan. Cand respiram, inhalam intuneric, iar visele-mi erau stele clipocind sus pe bolta. -Sa fie lumina! declama ingerul. -Lumina?eu sunt orb, i-am zis, De

M-am nascut odata cu mugurii care mor, Dar inecandu-ma cu seva cruda, m-am revarsat in petale in palma Domnului... Cai de foc ma ameteau intr-un vartej si ochii Lui plangeau dupa sufletul meu

I se darui marului un vierme: el iti va fi de-acum inainte ,tovaras, si el iti va musca necontenit din inima, pana in miezul miezului tau, si seva-ti va inacri-o, iar tu,rodie, pururi

Crede-ma, cand iti spun iubire si te chem, tu esti acela! Daca mainile mele te ating, ca sa te simta, minciuna este fapta mea, iar vorbele-mi sunt pavaza a nimicului. Dar daca te sting

Sa visezi cum ploua in mai si sa mori, e ca si cum te-ai trezi undeva departe,in nori, si ai sti ca pasti iarba cea cruda a cailor. Sa spui in tacere ca vrei sa traiesti si sa dori, e ca

Ploaia ma stinge ca pe un rug in flacari... clipocind in surdina ma adoarme, minunata claviatura celesta, Canta-mi! Strop, Strop, Umple-ma pana la margine, sa ma revars eu insumi in

Arunca-mi stele in palma Si canta-mi duios la ureche Limpezimea curcubeului Dizolvat in pasari. Intinde o mana, S-o tin la piept,aici, Chiar aici langa Inima mea, Cea ursuza,tacuta si

Cantecul acesta care umple galeata cu apa, Si mangaie coamele cailor, Creste din nemarginirea dansului de valuri, E cantecul mortii negre. Cantecul acesta care-ti sapa in suflet tunele

Natura ma plange... mioritic fenomen diluvial! Eu,in mine, nu ma mai recunosc. Constiinta universala a inimilor, din mine s-a smuls Spumegand... ma dezintegrez...sau poate ma transform in ceea

Leagana,ramura de tei, S-adoarma Moira Si fusul sa-si destrame. In viteza caderii de fus, Zile si nopti sa se succeada Pana in clipa devenirii mele. Atunci,cerul se sfii A mai parea

Daca as putea sa-mi aud gandurile cantate de alte guri,pe data nu m-as mai recunoaste...

Clocotitor si rece, ma scufund in prea plinul pahar, dar ma inec. Gustul de viata e sarat ca ploaia: te ingroapa. Imi spun, Sarman gigant , parasit in valtoarea nebuna a Scyllei

Odata: pe cand imi caleam inima in varful unei frigari, incercand sa devin Om, imi striga de sus steaua polara:omule! si-mi darui o inima noua, tocmai scoasa din congelatorul universal de