Poezie
putea sa te cheme lolita
1 min lectură·
Mediu
putea sa te cheme lolita (aveai ceva de nabokov in mana)
la fel cum putea sa te cheme cineva din bloc
sa nu vezi cum ma calca masinile rand pe rand
ca o familie risipita de ursi
pe cel sortit sa-i fie puse oasele la loc
eu vroiam sa mai imi cumpar jumatate de tarie
tu erai poate studenta constiincioasa la conservator
maturatorii imi vor duce ochii la haznaua din coltul
in care ne-am fi intalnit cu siguranta intamplator
ne-am fi cerut o informatie inutila probabil
te-as fi mintit ca am nevoie de un bilet de metrou
putea sa te cheme lolita sa ma dai dracului
sa crezi ca sunt un pervers care te acosteaza din nou
dar ai ramas privind parca sodoma si gomora
la 3 dimineata linistea mea umplea un bulevard
aveam buzele reci am fi putut avea sapte copii
ti-as fi spus - roma e in sufletul pompierilor care ard
ti-as fi spus - pielea unui copil e coperta bibliei
mi-ai fi spus - de la votca te paste artrita
aveai ceva de nabokov in mana si cred ca te puteam iubi
puteau sa nu treaca masini putea sa te cheme lolita
014.648
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 195
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Berceanu Gabriel-Codrut. “putea sa te cheme lolita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/berceanu-gabriel-codrut/poezie/185694/putea-sa-te-cheme-lolitaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

cu zambet si bune gânduri