Poezie

gimel (primul meu enkidu)

1 min lectură·18 februarie 2008

Mediu

ce să mă fac fără tine gimel

a închis definitiv la \"cățeaua leșinată\"

soarele e lat ca noi dimineața

și vin văduve-n zori să îl adune la tămâiat

ce să mă fac dacă îngerul cere pahare

și lumina-i deschisă ca o gură de prost

gimel - zeul de contrabandă

cu bască și mers șturlubatic

gimel - potecă desenată cu creta în timpul potopului

mai știi cum comandam în februarie torturi

cu bezele și cremă de vișine strașnice torturi

negre bombate (ca un fund cumsecade de sclavă spuneai)

doar să ne lase să bem în cofetării

la întâlnirea pescărușilor cu greața

și cum spărgeai în dinți pahare de ciudă

că am pălărie de vânător din pretoria

cu pană verzuie și borul boțit

mai știi cum

e o tejghea lumea noastră

și lemne de lemn nu mai sunt pe pământ

și nici lăutari cu sacâzul-sacâz

surâd îngrijit și mă închin aiurea

gimel - care bea dedesubt

începuturi de râu ca să stingă pământul

ia pălăria ți-o dau de tot

am auzit că pe acolo plouă ca pe aici

013.281

Despre aceasta lucrare

Autor: Berceanu Gabriel-Codrut
Tip: Poezie
Cuvinte: 176
Citire: 1 min
Versuri: 26
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Berceanu Gabriel-Codrut. “gimel (primul meu enkidu).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/berceanu-gabriel-codrut/poezie/1769185/gimel-primul-meu-enkidu

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

N!nici sa nu te gandesti !✓24 feb. 2008

Navigând dau tine, de poezie și de acel înger care mereu e prezent (sper să fie prezent cu adevărat) în poeziile tale. Cumva \"Gimel\" mă suprinde, e reîntors către (un) februarie și într-o căutare cum nu se poate mai singuratică și derizorie, ca missing something. Gimel e singur? Cumva păstrează aceiași tristețe pe sunete înalte ca și în celelalte poezii postate aici, deși fac parte din etape diferite. \"e o tejghea lumea noastră\", tonul acela de \"a nu avea scăpare\" și așteptarea... Îmi dai senzația că înaintea tuturor stărilor, nu e decât așteptarea care se consumă pe sine, precum catoblepasul din romanul lui Flaubert. Acea creatură imposibilă care se consumă începând cu picioarele. Deși, mie întotdeauna creatura aceasta mi s-a părut cea mai bună dintre toate.

Cât despre timp? Ce-ți pot spune decât că aproape nici nu a trecut. :)