Poezie
Drumul spre Siberia
6 min lectură·
Mediu
rudelor mele ramase acolo ...
Drumul spre Siberia
N-o să-ți vină să crezi ce povestesc
și asta e oarecum firesc
cât au pătimit românii din Basarabia
câte suferinți le-a dat Rusia !
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Într-un miez de noapte au năvălit ...
copilul cel mai mic dormea învelit
cei doi mai măricei
la fel dormeau și ei...
O cizmă deschise ușa cu putere :
Sculareaaa ! Rusia vă cere ...
Ia-ți nevasta și copiii
veniți repede în fața primării !
Hei sculați... Cât credeati că mai stați
câte-o bocceluță cu voi să luați
să nu cumva s-o luați la fugă
armia rusească vă ajungă !
Lăsăți ușa la casă deschisă
nici grădina nu fie închisă
o haina groasă și-o pită-n plus
ți-ajungă , acum când ești de dus ..
"Dar , ce se-ntâmplă unde plecăm ?"
"Guraa ! de nu vrei să ți-o dăm ...
La primărie să fiți în cinci minute !
Mișcareaa ! Nu stă nimeni să v-asculte !"
Și au plecat pe drumuri diferite
bărbații plecară înainte ...
Femeile cu pruncii mici la sân
cei mai măricei, singuri pe drum !
Trei drumuri pe hartă erau desenate
nu se vedeau , erau depărtate ...
Copiii , măricei singuri mergeau
dar , după mama și tata mereu plângeau ...
De ce cruzimea asta trebuia să fie ?
De ce atât de multă urgie ?
Mergeau de la spate păziți de soldați
nu știau de rude, nu știau de frați !
Bărbații in brațe cu bocceluța mergeau
femeile pe cei mici cu greutate duceau
nu le-a spus nimeni unde vor ajunge
nici cât in viața lor vor plânge !
Câte unul de foame și durere cădea
n-aveau voie nimeni a se apropia
un rusnac cu pușca-n șanț îl împingea
animalele pădurii il vor mânca ...
După câteva zile au ajuns la o cale ferată ;
vagoane cu paie pe jos îi așteaptă
s-au înghesuit ca nebunii pe paie ...
"Ce bine că nu mai mergem prin ploaie !"
Au primit câte o găleată cu ceai cald în ea.
"Să beți cu toții să vă treacă foamea !"
Încet , încet vagoanele s-au urnit
fiecare mirosea, era murdar și era obosit !
Oricum era mai bine ca pe jos
nu aveau pâine, nu aveau măcar un os
să ronțăie ceva, că-i durea stomacul ...
Erau triști că nu știau unul de altu !
Și-au tot mers așa, zile și nopți de-a rândul
erau tăcuți, cine știe unde le era gândul ?
La rudele ce-au rămas acasă ?
La animale ... cine or să le pască ?
La casa rămasă descuiată ?
La toată strântura de mulți ani adunată ?
La via mănoasă încă ne culeasă
La câinele și la pisica cea frumoasă ?
De mult timp merg încet zi și noapte
cu "bou vagonul" ; vorbesc în șoapte
le e frică și de ce va veni
unii spun că în curând în Siberia vor fi !
Dar ce-au greșit ? Războiul s-a terminat
de ce în Siberia i-au deportat ?
Se vor mai întoarce oare vreodată ?
Sau viață lor acolo va fi gătată ?
Știau că Basarabia de ruși a fost luată
Dar de ce trebuie să-i ducă deîndată ?
Acolo desigur vor lua viață de la început;
vot trebi să facă ce trebuia de mult făcut !
Când și când câte un soldat întra-n vagon
să vadă dacă printre cei ce dorm
cumva e unul care nu mai trăiește
să-l arunce pe geam ... Era normal, era firește !
După zile lungi și grele numai pe fân
cu excrementele ce într-un colț s-adun
calea ferată s-a terminat
și iar pe jos ei au plecat...
Era frig, zăpadă mare,
unii n-aveau nimic în picioare
cu greu au mers prin taigaua rusească
O ! Doamne ! Familia or să regăsească ?
Au așteptat zile lungi de iarnă
nevasta și copii să-și revadă
Unii s-au găsit și-au plâns de bucurie
ce bine că-npreună or să fie !
A primit fiecare român o sapă
"Cu asta să-ți faci o groapă
de patru pe patru metri
vă ajunge , sunteți fără cumetri !"
"Pădurea e-n spatele vostru
tăiați copaci, faceți-va rostu
câte un bordei să aibă fiecare ..."
"O, Doamne ! puterea Ta cât e de mare !"
”Nu-i vezi pe cei care aici ne-au adus ...
Nu-i vezi pe cei ce ne-au supus
să trăim aici pe crengi uscate ?
Doamne aici este oare dreptate ?!"
Și și-au făcut sărmanii de ei
fiecare familie câte un bordei
cu pereții de gheață și fără lumină
să populeze Siberia ! Cine-i oare de vină ?!
Nu poți să judeci sau să-ntrebi nimica ;
prin vene le curge numai frica
frica de moarte firea le stăpânește
În Siberia nimeni nu-i iubește !
Și se părea că Domnul i-a uitat
Dar, de fapt El putere le-a dat
să trăiască și să-nvingă umilința
și mai mult le-a crescut credința !
Unii degeaba au așteptat
să apară și celălalt ...
Dar n-a mai apucat toți s-ajungă
cu toți au început să-i plângă ...
În casele lor parcă a trecut potopul
rusnacii făr-de scrupul au furat totul
Din biserici făcură grajduri
au jefuit tot , fără a stă pe gânduri ...
O Ramanie ! pământ strămoșesc
nații păgâne te oropsesc ....
Cine-i de vină c-atât ai suferit ?
Va da Domnul pedeapsa celui nimerit ?
Dar până să afle dacă cineva i-a judecat
toți viața cea grea au aflat !
Nu știau pe cine mai întâi să plângă !
Vai Doamne ! Unde-or s-ajungă !
Le va da Domnul putere
să trăiască așa-n durere ?!
Vor mai vedea casă străbună
și glia , glia lor cea bună ?
Fără răspuns e orice întrebare
familia bătrână aicea moare ...
Poate doar de copiii cei mai mititei
se va-ndura Domnul de ei !
Dupa douazeci de ani , imi pare
puteau inapoi sa vină fiecare ...
Dar cine s-o ia de la-nceput
Cand rostul de acum e făcut ?
Cei mai mulți au ramas pe loc ...
Copii ziceau ca n-au avut noroc !
Bătranii nu puteau s-o ia de la-nceput
Caci acasă totul era pierdut de mult !
S-au risipit in Rusia fiecare cum a putut
Cei bătrani in ghețuri au incăput !
Viața n-o poți incepe de multe ori
Departe au murit de frați si de surori !
Otopeni, 10.10.2022
00956
0