Poezie
perpetuum mobile
1 min lectură·
Mediu
Perpetuum mobile…
Cu mâini zbârcite și murdare
De ieri, de azi, de altădat,
Plecăm în zori pe o cărare
La câmpul ce așteaptă a fi arat!
E frig. Privighetoarea n-a cântat
Pamântu-i tocmai bun acum
Să-i intre plugul la arat
Să pregătească al pâinii drum!
Suntem tăcuți și gânditori,
Avem cu toții case grele;
Copii, bătrâni nelucrători,
Dar , pâine fiecare cere!
Muncim din zori și până-n noapte
Nevestele ne-aduc o ciorbă;
Și când îndrăgostiții sunt în șoapte
Venim acasă, fără vorbă…
A doua zi o luăm de la-nceput
Căci lanul ne așteaptă iar;
Așa de multe-s de făcut
Dar, truda nu va fi-n zadar!
Ne străduim apoi cu semănatul
Să îngropăm în lan doar boabe bune
Pe câmp când va veni ploatul
Să înverzească lanul. Ce minune!
Am vrea în el să ne trântim…
Să-i respirăm mireasma verde
Să-l sărutăm, să-i mulțumim….
E truda ce acum se vede!
Încet, încet lanul se coace
Și iar privim îngrijorat…
Avea-vom timp și chiar mijloace
Să adunăm ce-am semănat?
Când podul este plin de boabe
Ne bucurăm - treaba-i gătată…
Un singur gând acum ne roade:
Vom apuca aratul înco-dată?
Bucuresti, 28 martie 1998
001.869
0