Ticăloșie învelită în diplome

Cum aș putea să definesc O stare-n care-mi vine să cerșeșc Un strop de mângâiere? E teamă, e alint, e deprimare? Hai psihologi grozavi ai lumii, Þineți ședința și aruncați-mă de vreți, În cea mai neagră sau... albă temniță! Săriți cu toți cu sfaturi ce să mai fac Dacă mi-e dor să-mi țin chiar pentr-o clipă doar Copilu-n brațe, să-l adorm cu mângâieri de noi știute! Voi n-ați știut măcar apă să-i dați, Buzele lui arse de sete mi-au șoptit-o! Și am rămas și-acum să mă-nfior De cât de-ostili, de reci ați fost în fapte! Ați așteptat o ultimă bătaie de inimă micuță Și n-ați putut măcar să m-anunțați că el, puiuțul, S-a săturat de voi și a plecat! Sunteți cu diplome, doctorate, ce mai?! Profesori! De fapt nu știți nimic. Sunteți o... nulitate! De omenie mai scrie-n cărți? O, nu! Ce-i aia? Noi suntem medici, nu poeți! Și uite-așa mor zilnic, zeci, sute de copii, Lăsați pe mâna voastră seacă... Mai vreți încredere și bani? Distrugeți tot cu umilința servită zilnic în cuvinte Ce-nlocuiesc cu clipe crunte speranța,actul medical!